Ce urmărește dumnezeu
Pană la judecata din urmă, mantuirea se poate dobandi oriunde, și pe cimpuri de bătaie; și se poate dobandi și din iad; și se poate pierde oriunde, și in mănăstiri, și in ceata sfinților Apostoli, și s-a pierdut și in Rai.Talharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce in Rai și Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri. Orbul din naștere căpătă vederea și a văzut pe Dumnezeu și a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau zicand că-i păcătos și are drac. Cereau semn și umblau să omoare pe Lazăr, cel inviat a patra zi din morți. Orbia răutății, stand de-a pururi impotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă. Inima infrantă și smerită insă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea infruntand mandria, a zis că vameșii și păcătoasele vor lua-o inaintea “drepților”, in Impărăția Cerurilor, și că se face bucurie in Ceruri pentru un păcătos ce se intoarce.
Această intoarcere urmărește Dumnezeu să ne-o caștige, insă nu poate, dacă nu ne invoim și noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi și ne cheamă cu tot felul de surle și, dacă trebuie, ne grăiește și cu tunul.
Ceea ce urmărește Dumnezeu in tot chipul e mantuirea sau intoarcerea noastră duhovnicească spre El și Acasă, chiar dacă mai rămanem și in viața aceasta. Oamenii insă legați in neștiință, scurți la minte și slabi in credință urmăresc viața pămantească și toată mahnirea lor e pentru trupuri.
Cat ține forma aceasta de viață oamenii vor fi amestecați: cei din Noul Testament, fiii harului, cu cei din Vechiul Testament pe care numai frica legii ii mai ține in randuială și oamenii fără nici un testament, oamenii fărădelegii și ai neoranduielii fără leac, fiii celui rău.“Acela care iubește lucrurile bune și frumoase tinde de bună voie spre harul indumnezeirii, fiind călăuzit de Providență prin rațiunile ințelepciunii. Iar acela ce nu-i indrăgostit de acestea e tras de la păcat impotriva voii lui – și lucrul acesta il face Judecata cea dreaptă, prin diferite moduri de pedepse. Cel dintai, adică iubitorul de Dumnezeu e indumnezeit prin Providență, cel de al doilea, adică iubitorul de materie e oprit de Judecată să ajungă la osandă”. [Sfantul Maxim Marturisitorul]
Toată răzbaterea cu nepriceperea poporului aceasta este, că, in ingustimea vederii lui, stăruie să vadă și să susțină viața aceasta ca pe un scop in sine și suficientă sie insăși. Nu vrea să zică “muntelui” lumii acesteia ridică-te din cale și te aruncă in mare, ca să-și deschidă vederea impărăției spiritului. Și n-ar trebui credință decat ca un bob de mac.
Rar să găsești un om care să dea sens religios morții, adică s-o aștepte cu bucurie ca pe-o izbăvire sigură din impărăția păcatului. Cuvintele sfantului ne invață: “Pentru greșeala dintai s-a furișat in trup legea păcatului care este plăcerea simțurilor, iar pentru aceasta s-a hotărat moartea trupului, randuită spre desființarea legii păcatului. Cel ce știe că moartea s-a ivit din pricina păcatului, spre desființarea lui, se bucură pururea in sufletul lui cand vede cum e stinsă legea păcatului si trupul său, prin diferitele stramtorări, ca să primească in duh fericita viață viitoare. Căci știe că nu se poate ajunge la aceea de nu e golită mai inainte din trup, ca dintr-un vas, incă din viața aceasta, legea păcatului, susținută prin inclinarea voinței spre el”.
“Cel ce nu primește intamplările care il depărtează de patimi, acela fuge de ceea ce nu trebuie să fugă”.
Drept aceea, pană nu vom ajunge de aceeași părere cu Dumnezeu despre viața noastră pămantească, precum și despre cealaltă, de pe celălalt tăram, nu vom avea liniște in suflet, nici unii cu alții și nici sănătate in trup și nici in oranduirea omenească.
Trebuie să ne plecăm ințelepciunii atotștiutoare a lui Dumnezeu, care, in tot ce face, urmărește ințelepțirea noastră, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Cand ne plecăm capul și vrem și noi ce-a vrut Dumnezeu, in clipa aceea căpătăm liniștea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Căci El e Stăpanul vieții și al morții, de El ascultă zidirea și de El se teme iadul, și din porunca lui ascultă dracii de Satana lor.“Toți locuitorii pămantului sunt o nimica inaintea lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pămantului, și nimeni nu poate să stea impotriva maniei Lui, nici să-i zică: “Ce faci?”
Cand a vrut să mantuiască pe Adam și cu toți drepții, din iad i-a scos și poate să scoată din ghearele morții pe oricine vrea. De aceea au și zis Părinții, mangaind pe oameni: “Că păcătos ca un drac de-ai fi, nu deznădăjdui de puterea lui Dumnezeu”, fiindcă oricine, care in primejdie de moarte fiind va chema numele lui Dumnezeu, iși va mantui sufletul căci in ce-l va fi aflat moartea in aceea va fi in veci.
Iată de ce , neștiindu-ne sfarșitul, suntem datori a ne afla mereu in pocăință ca intr-insa să fim socotiți in veci.
Dumnezeu ne caută, ne cheamă, ne strigă, dar dacă nu vrem să ințelegem, incepe să ne urmărească cu primejdii și năpaste”.
|