De obicei oamenii nu se intorc la Dumnezeu decat atunci cand dau de primejdii, adică atunci cand ii ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce au facut. Nu e rău să te intorci la Dumnezeu nici chiar atunci, in ceasul al unsprezecelea; insă ar fi cu mult mai bine să vii de bună voie la rosturile tale veşnice, şi nu tras de manecă sau pălit cu prăjina din urmă. Dacă am fi noi mai simţiţi, am vedea că Dumnezeu, preamilostivul ne imbie cu iubire. Incă din dimineaţa vieţii, taina sfantă a pocăinţei, ca să nu ajungem către seara vieţii aşa de imblătiţi de rele.Taina pocăinţei este judecata milostivă, ce o face Dumnezeu cu noi păcătoşii, cand mergem noi, de bună voie şi ne mărturisim greşelile.

Preoţii poartă preoţia lui Hristos; prin iertarea lor, Dumnezeu te iartă, prin graiul lor, Dumnezeu iţi vorbeşte. Prin ei, Dumnezeu te cheamă, oricat ai fide păcătos. Mare este Taina pocăinţei, nu numai fiindcă te face din rău bun, din vrăjmaş al lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci şi pentru că un lucru aşa de mare e acoperit cu chip smerit. Mila cea fară de margini a Tatălui, ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră, a dreptăţii după fapte,le trimite, coborand din ceruri, pe Fiul Său cel Unul Născut, să le facă o judecată milostivă şi fără nici o infricoşare, şi iarăşi să-i impace cu Sine.

Poate tocmai pentru că e aşa de smerită judecata aceasta milostivă, nu pot să vie la mantuitoarea ei binefacere aproape nici unul dintre cei cu mintea plină de “ştiinţă” şi afumată de mandrie. Cum să poată veni, ei care ştiu totul, ei care stăpanesc peste oameni, să vie in genunchi inaintea unui simplu preot şi să-şi inşire toate fărădelegile şi necazurile lor? Nu, asta mandria n-o poate face, să vie de bună voie la smerenie. De aceea, ei dau de asprimea dreptăţii care-i fierbe in zeama lor pană li se moaie oasele trufiei.

Taina pocăinţei sau mărturisirea e al doilea botez: botezul lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne curăţesc de toate: primul, prin care intrăm in obştea creştină e botezul din apă şi din Duh, sau naşterea a doua. Cand suntem inzestraţi cu darurile Duhului Sfant, după atotştiinţa de mai inainte a lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repetă. Al doilea e botezul pocăinţei, sau al lacrimilor, pe care il putem face şi trebuie făcut, ori de cate ori ni se incarcă conştiinţa cu greşeli faţă de Dumnezeu faţă de oameni şi faţă de noi inşine.
Iar al treilea e botezul sangelui care dacă se intamplă să vie necăutat de noi, de asemenea ne spală toate păcatele, mai ales dacă ne-a venit din hotărata mărturisire a lui Dumnezeu, Cel in Treime inchinat şi a Sfintei Sale Biserici. Acesta e un dar pe care-l dă Dumnezeu cui şi cui, din vreme in vreme, mai ales in vremea de prigoană a credinţei creştine dreptmăritoare. Acesta iarăşi nu se mai repetă, şi nu atarnă de noi. In privinţa venirii, ci numai in privinţa primirii.
Sfantul Ciril ne invaţă[Sf. Chiril al Ierusalimului]:

“Dacă cineva nu primeşte botezul nu se mantuieşte afară numai de mucenici, care primesc Impărăţia şi fară de apă”.

Mantuitorul, cand a mantuit lumea pe cruce şi cand I s-a impuns coasta, a izvorat sange şi apă ca să se boteze cu apă cei ce se botează in vreme de pace şi să se boteze cu sangele lor cei ce se botează in vremea prigoanelor. Mantuitorul numeşte şi mucenicia botez, cand zice:

“Puteţi să beţi paharul pe care Eu il beau şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?”.

E lucru de mirare, că pentru pricini pămanteşti se găsesc mii şi milioane de oameni, care merg cantand la moarte, dar pentru Impăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini, din cand in cand, care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte. Pentru aceasta trebuie ochii spălaţi mai bine ca să vadă mai departe decat stadia vieţii acesteia vremelnice, precum erau odată sfinţii mărturisitori ai lui Dumnezeu, fericiţi să treacă prin porţile focului şi ascuţişul săbiei la Impăratul sufletelor Mantuitorul nostru.


In Taina spovedaniei rogi pe Dumnezeu, căruia I te mărturiseşti – de faţă fiind şi sluga Sa, tălmaci al voii Sale către tine şi chezaş al tău către Dumnezeu – să-ţi ierte mulţimea relelor ce le-ai făcut, insirandu-le pe toate după cum te ajută conştiinţa. Şi bun e Dumnezeu, căci te iartă de toate datoriile tale dar numai dacă ierţi şi tu din inimă, greşelile fraţilor tăi. Dacă nu ierţi, nici Dumnezeu nu te iartă. Şi trebuie să iertăm la nesfarşit, pe toţi din toată inima.


Cei vechi se rugau pentru cei ce-l schingiuiau şi le cuprindeau picioarele, binecuvantand pe cei ce-i duceau la moarte;iar alţii ziceau, că ar trebui să cumpărăm cu aur ocările şi necazurile ce le pătimim de la oameni.Totul e să te invoieşti aşa, pentru Dumnezeu, şi El iţi ajută; căci adevărat nu e după fire să iubeşti din toată inima pe cel ce te ucide in tot felul, ci e mai presus de fire. Acesta e inţelesul şi capătul acestei judecăţi milostive a lui Dumnezeu, redobandirea iubirii fără margini, intoarsă de la toate păcatele spre Dumnezeu unul şi spre toţi oamenii.


Cat se poate prinde de minunea acestei sfinte taine, iată spunem că ea lucrează revenirea oamenilor la nerăutatea pruncilor.