IPS BARTOLOMEU ANANIA: Varlaam, contemporanul nostru

“Sunt emotionat amintindu-mi si de faptul ca, de multi ani, aproape in fiecare vara, ma opresc la manastirea Secu, in fata zidului de miazazi al bisericii; acolo se afla o firida sub care se odihnesc osemintele mitropolitului Varlaam: pun acolo o floare si un gand inflorit.
Varlaam nu este inmormantat nici in biserica, sa se impiedice de el cei vii, nici in afara bisericii, sa se impiedice de el cei ce o inconjoara la Inviere sau la Prohod; este ingropat in zid, in interior, asa ca nu stanjeneste pe nimeni. Ii stanjeneste doar, in schimb, pe oamenii de stiinta, pe lingvisti, pe filologi, pe istoricii literari… si se vede ca i deranjeaza teribil, de vreme ce se pune problema daca el este sau nu autorul unei opere care, “totusi“, este.

In ce ma priveste, mi-as lua libertatea de a gandi nitelus mai altfel, intrucat eu nu sunt nici istoric si nici critic literar, nici om de stiinta, nici om de catedra (am trecut doar meteoric, candva, pe la o catedra de teologie), dar ma gandesc cu foarte mari emotii si cu mare evlavie la acest Varlaam, care, intr’adevar, s’ar putea sa nu fi fost un carturar in sensul clasic al cuvantului, sa nu fi avut studii sistematice de filologie, teologie, filosofie, asa cum cunoastem ca le-a avut, de pilda, Constantin Stolnicul Cantacuzino; s’ar putea ca Varlaam sa fi fost ceea ce se cheama un autodidact. Ei si? Ce-i cu asta, ca adica a fost un autodidact, ca nu a absolvit o academie in Bologna, la Padova, la Venetia… Sadoveanu nu avea decat liceul; Arghezi avea tot numai liceul; Eminescu si Creanga, nici atat; Vasile Voiculescu nu a facut studii de litere si filosofie, ci numai de medicina. Totusi, fiecare din ei a fost ceea ce stim ca este! Da, e posibil ca acest Varlaam – un calugar smerit si un vladica tot atat de smerit – sa fi fost un autodidact, si e posibil sa fi… compilat! Ei si? Nu trebuie neaparat sa presupunem ca el a primit o comanda de la Vasile Lupu sau de la Miron Barnovschi sau de la un altul: “Asculta, Varlaame, de maine te asezi la masa de scris si-mi vei scoate o Cazanie pe limba romana!“ si ca i s’au pus in fata niste carti, ca omul le-a citit – presupunem ca stia greceste si slavoneste -, si a facut fise, le-a asternut pe masa si a zis: “Aici traduc exact, aici mi se pare ca trebuie sa schimb…“.

Inalt Prea Sfintitul Antonie nu are dreptate cand crede ca ipoteza sa este subreda; nu e subreda deloc! “A talmaci“ inseamna, intr’adevar, “a traduce“, dar e mai mult decat “a traduce“. “A talmaci“ e un cuvant pe care l-a preferat Arghezi: o traducere trebuie sa fie mai mult decat o transpunere dintr’o limba in alta. Arghezi l-a tradus pe La Fontaine (stia bine frantuzeste), dar a tradus din Krilov fara sa stie o boaba ruseste si a tradus din Berthold Brecht fara sa stie deloc nemteste. Zaharia Stancu a tradus din Esenin fara sa stie limba rusa; Sadoveanu a tradus Psaltirea lui David fara sa stie o boaba de ebraica. Ei, Doamne! fiecare din ei, ce talmaciri splendide au facut! Un La Fontaine al lui Arghezi e mai mult decat La Fontaine, un Krilov e mai mult decat Krilov, iar Esenin tradus de Zaharia Stancu e incomparabil mai frumos decat cel tradus de George Lesnea, care stia bine limba rusa. Succesul nu tine atat de filolog, cat de scriitor. Or, se vede cat de colo ca Varlaam e un mare scriitor!

(…)Discutiile sunt extrem de interesante, si asupra lui Varlaam ca persoana, si asupra lui Varlaam carturarul, autodidactul, traducatorul, talmacitorul - cum i se spune -, dar eu as impinge ipoteza de lucru ceva mai departe: procesul elaborarii trebuie sa fi fost mult mai indelungat si, practic, aceasta Carte romaneasca de invatatura a fost rezultatul unei indelungate activitati predicatoriale pe care el, cel ajuns mitropolit, va fi desfasurat-o. Cat despre pasajele “suspecte“ din carte, pare evident ca acolo unde a tradus sau, sa zicem, a prelucrat, autorul nu a facut altceva decat sa-si rememoreze niste pasaje: a scos cartea din firida si a zis: “Aici oare-mi aduc eu bine aminte?...“ si din fuga condeiului a tradus sau mai degraba a parafrazat.

Mie mi se pare mult mai important faptul ca Varlaam a scris o Carte romaneasca de invatatura si ca aceasta carte exista, ca aceasta carte a cunoscut un destin glorios, ca aceasta carte a circulat si continua sa circule in toata suflarea romaneasca. (…)

… Mai mult: Varlaam trebuie sa devina – sau sa redevina – contemporanul nostru, dar, domnilor, nu pentru a demonstra ca noi, romanii, am fost unitari in credinta si limba si ca prin el noi avem inca un argument... Iertati ma, onorata asistenta: m’am saturat de argumente prin care noi, romanii, trebuie ca’n veci sa demonstram ca suntem la noi acasa! Suntem la noi acasa, iar aceasta nu se demonstreaza: este un adevar axiomatic, evident prin sine insusi! Faptul ca eu, roman, sunt acasa si in Moldova, si in Transilvania, si in Banat – de la Nistru pana la Tisa – nu poate fi sustinut prin argumente “stiintifice“: argumentul este fiinta mea, ca sunt aici, ca asa cum am trait intotdeauna si asa cum voi trai in vesnicie; eu am sentimentul eternitatii mele ca roman. De aceea, nici pe Varlaam nu-l pun pe masa negocierilor si argumentelor “stiintifice“; nu am nevoie de el in aceasta ipostaza; Varlaam imi este scump prin altceva: prin actualitatea lui (…)”.

integral la SURSA