Citat:
În prealabil postat de danut.g
Are vreun rost spovedania fara pocainta? Cum as putea sa dau nastere pocaintei in sufletul meu arid? Am impresia ca sunt intr-un cerc vicios: fara pocainta nu te poti spovedi,iar fara spovedanie nu te poti mantui. Au trecut 2 ani de cand am fost ultima oara la spovedit si i-am spus duhovnicului ca nu intrunesc criteriile marturisirii.
|
Ce sanse existau ca talharul de pe cruce sa se pocaiasca daca Hristos nu s-ar fi aflat atunci langa el? Pornise el spre cruce cu gandul pocaintei? Ma cam indoiesc.
Asa este si in privinta "crucii spovedaniei". Chiar de nu pornim catre duhovnic cu gand de pocainta, aceasta se va putea naste intru noi pe masura ce vom fi constienti de prezenta lui Hristos, a Fiului lui Dumnezeu, care nu numai ca Se afla rastignit impreuna cu noi, dar care patimeste toate acestea pentru noi. Caci nu iudeii L-au rastignit pe Hristos, ci patimile noastre, ale mele, ale tale, ale intregului neam omenesc. Iar El, in spovedanie, este dispus sa ierte tot. Rosteste aceleasi cuvinte: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta!", ca mai apoi sa spuna: "Astazi vei fi cu Mine in Rai". El nu se razgandeste. Noi, plecand de acolo, ne intoarcem la pacat. Ii refuzam aceasta "oferta" de nerefuzat.
De aceea, nu trebuie sa credem ca avem nevoie de pocainta doar in scaunul Spovedaniei, pentru ca plecand de acolo sa ne comportam in lume, din nou, ca niste fii ai pierzarii. Din contra, odata aflata pocainta aici, ar trebui sa o purtam cu noi zi de zi, clipa de clipa. Dar, abia de aici inainte incepe lupta...