[vsovivi]

Cele mai dulci mâncăruri de post sunt răbdărelele prăjite în ulei încins sau coapte la cuptor sau ţinute la frigider şi servite pe post de îngheţată delicioasă.

Se asezonează cu rugăciune şi cu fapte bune tainice, ca un fel de sos sau şodou vanilat sau pudrat cu scoarţişoară de la arborele vieţii.

Se mâncă încet cu linişte şi pace fără ca să deschizi gura pentru îngrijorările deşarte dacă nu ai judecat cu bunătate mai înainte... ce urmează să spui.

Din milă se permite combinaţia cu anafură şi apă sfinţită la oricevreme însă cu o minimă pregătire, fără hule şi desfrâu... având grijă la mica lăcomiee care se înfiltrează şi se înfiripează tocmai atunci, şi e atât de dulce ISpita ca ochii roz-elelor scăldaţi în soarele de mai.

Se servesc bucatele tot aşa până în Duminica Învierii, când se participă cu smerenie la slujba de Paşti... după care se poate paşte toată iarba cerească disponibilă... spre îndreptare, primită în dar de sus, şi nu spre mândria ştiinţelor oculte şi superstiţioase sau lăudăroşenia rezistenţelor materialelor la înfometare iar apoi nu repezindu-te cu nesaţ la grozăvia de cât de repede poţi îngurgita pe nerăsuflate fără să crapi... că bogaţii care au flămânzit dar au bani puşi deoparte tocmai pentru afacerea asta.

Vă urez poftă bună pentru toate zilele care au mai rămas din post... şi rugăciune... însă nu pentru stârnirea poftelelor din gLumea necunoscutelor luciferelelelor... care mai şi născocesc câte un dialog imaginar ca un fel de bârnă bună pentru bârfă... dacă tot sunt ele atât de frumoase şi mândre şi înfumurate:

''-Oare oare n-ai mai vrea şi pe altelelele?
-NU!
-Eşti sigur că nu-ţi doreşti să te încânţi cu mitelele?
-Sigur!
-Deci nu mai doreşti altele?
-Nu!
-Bine... să nu zici că nu ţi-am oferit şi nu ţi-am deschis ochii la aventuri şi situaţii noi.
-Nu, mulţumesc, prefer să nu lucesc.
-Ai să mori prost ca un ratat.
-Ştiu.''