Mi se pare că eşti pe punctul de a cădea într-o capcană. Cred că trebuie să te mărturiseşti duhovnicului tău şi să nu ascunzi nimic, oricât de greu ţi-ar fi. Faptul că duhovnicul ne cunoaşte e spre folosul nostru, chiar dacă ruşinea este mai mare, sau poate tocmai de aceea. Căci dacă nu ne vom ruşina de duhovnic, nu ne vom ruşina nici să repetăm păcatul.

Întotdeauna vrem ca persoanele care ne cunosc să aibă o părere bună despre noi, şi atunci le ascundem aspectele negative; asta din mândrie. În faţa duhovnicului care ne cunoaşte, însă, ne descoperim aşa cum suntem, cu toate păcatele şi scăderile. E greu de suportat, însă ăsta e adevărul. Iar ruşinea pe care o simţim trebuie să ne fie spre smerire.