Citat:
În prealabil postat de Ana-Maria N
Ba da! La asta suntem chemati: la a muri noi pentru a invia prin El, la a lasa voia noastra, dorintele noastre, a ne goli de noi pentru a face loc Lui, voii Sale, lucrarii Sale ce o poate infaptuii in/prin noi daca-i permitem.
Tocmai, ca trebuie depasit momentul suferintei celei distrugatoare, trebuie sa ajungem sa zicem precum Iov: ‘Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvantat!’
Cu cei foloseste ei, sau oricarei alte persoane aflate in suferinta faptul ca isi plange singura de mila?
Nu avem decat doua variante: ori ne vaitam in continuare, ne plangem de mila si dam vina pe unul si pe altul pentru suferinta noastra, daca nu chiar pe Insusi Dumnezeu si viata devine astfel un iad inca de aici;
fie ne ridicam, ne scuturam de praf si mergem mai departe cerand Celui ce Insusi si-a purtat Crucea sa ne ajute si pe noi sa ne-o purtam pe-a noastra.
Daca ne lasam in voia Lui, care tata de va cere copilul lui peste ii va da scorpie?
|
Vroiam sa-ti raspund tie in cateva cuvinte, in mod special, pentru ca nu este primul mesaj (undeva am mai citit un alt mesaj in care spui ca Dumnezeu cere sa ne calcam noi insine in picoare,sau ma rog, ceva asemanator si socant) care are formulari socante si nu le inteleg.
Nu reusesc sa inteleg de unde vii cu asemenea exprimari, sau mai precis cred ca nu inteleg ce vrei sa spui. Ar fi bine sa explici putin.
De pilda in prima fraza a mesajului tau de aici: de unde ai auzit/citit asa ceva? Asa intelegi tu scripturile? Sau poate nu inteleg eu ce vrei sa spui.
Eu nu cred ca ne cere sa nu mai fim noi, sa ne facem praf, sa murim pentru el si altele. Sau poate ne explici cum vezi tu realizabil ceea ce scrii.
Daca este ceea ce am inteles eu, atunci poate numai sfintii si monahi au putut/pot face ceva de genul asta.
In alta ordine de idei, aici nu este vorba de a ne plange singuri de mila. Cred ca n-ai inteles tu aici problematica si discutia.
Este vorba in credinta in general si ortodoxie in special de a ne ajuta unii pe altii. Asta cere Dumnezeu de la noi: sa ne iubim unii pe altii.
Eu am inteles din scripturi si predici ca nu ne mantuim singuri, ci impreuna.
Si asta este telul meu intru credinta. Sa ajut si sa iubesc pe cel de langa mine.
Pentru mine rezolvare n-a fost si nu mai este. Dar sunt alte milioane de cupluri care se zbat cu asa probleme si dileme, intre medici si biserica, sunt milioane de femei (mai ales, pentru ca pe barbati aspectul asta nu-i intereseaza si afecteaza) care stau tot in fata undei decizii de viata si moarte. Care nu stiu incotro s-o apuce. Si tot mai des in ultima vreme sunt copii de la 9 ani in sus in astfel de situatii.
Mai sunt si alte milioane de familii care isi duc in spate crucea unor copii amarati, bolnavi, handicapati, care nu-si doresc sa se fi nascut, care mor in chinuri.
Tu, sau Laura (de la al carui fir am ajuns sa scriu aici), sau altii, va puteti pune in situatia acestor oameni?
Crezi tu, sau altii ca se vor rezolva aceste cazuri prin "palme" date pe un forum? Sau numai prin revolta si marsuri?
Da, astea sunt faze initiale, dar este nevoie de mai mult.
In primul rand de discernamant si apoi de solutii concrete.
Am mai scris mai sus.
Aici s-au apucat femei si au deschis la casa lor puncte de primire (in mod autorizat) a pruncilor abandonati in anonimitate.
Sau centre de consiliere, dar nu cu filme din astea de groaza si tortura, ci cu oferirea unor solutii concrete, alternative reale la avort: asistenta maternala temporara, discutii cu familia, asistenta financiara, ajutor la gasit de lucru si casa.
Chiar si o colaborare intre familii fara copii si femei care vor sa-i avorteze sau abandoneze.
Asta este problema.
Poate citesc aici si nu numai aici,multi alti oameni aflati in astfel de situatii.
Si ce afla! Ca sunt "pocniti" si considerati pacatosi fara scapare?
Ana-Maria - crucea ne-o purtam oricum, dar nu numai asta conteaza, ci si ce facem pentru altii.
Si iarsi, numai rugaciunea si mersul la biserica nu ajuta. Dumnezeu nu face lucrurile in locul nostru, ci cu noi impreuna. Ne ajuta, dar trebuie sa facem si noi ceva.
Da, exista Voia lui si fiecare simtim asta mai devreme sau mai tarziu si intelegem sau nu.
Si legat de ultima ta fraza din mesaj. De multe ori Dumnezeu nu ne asculta rugaciunile, nu ne da ceea ce dorim si pentru care ne rugam, din motive numai de El stiute.
Eu una am inteles si ca nu mi-a dat mie (nici prin adoptie), dar poate ca a vrut sa fac in schimb ceva pentru altii. Nu stiu, incerc sa inteleg si eu.
Dumnezeu ne vrea sa fim asa cum ne-a facut el si sa respectam ceea ce ne-a cerut prin pilde. Si asa cum a creut Apostolilor, sa mergem si sa ajutam la randul nostru, asa cum si El ne ajuta pe el.