Citat:
În prealabil postat de iustin10
Si inca ceva ! Daca am vreun ton de mustrare in ceea ce am zis ,chiar fata de fratii ortodoxi, care sunt socati poate de modul cum sunt combatute invataturile sanatoase ale ortodoxiei, atunci nici eu nu sunt in iubire. Pentru ca cine iubeste nu judeca pe nimeni .
Cine iubeste stie sa tina si canoanele ,caci le tine din iubire si nu din obligatie,si nu i se par o greutate .Si tot asa ,el stie si sa vorbeasca si celor care ,prin logica,combat unele aspecte ale acestor obiceiuri bune ,pe care nu le inteleg.
Cine iubeste,nu pierde sufletele,ci le castiga,cu rabdare si cu exemplu propriu,pe cale virtutii .Dar ,iara nu ma pot abtine : daca multi dintre voi spuneti ca respectarea acestor canoane ,sunt o corvoada,un sacrificiu ,o durere ,atunci ce sa mai inteleaga cei care nu le respecta ? Daca ar vedea bucuria pe fetele voastre cand postiti ,atunci nu ar mai fi asa speriati de ele...
|
Oricât de pozitiv ar fi tonul general al mesajului de mai sus, nu pot să nu observ o neînțelegere a rostului canoanelor în viața Bisericii.
Dacă vorbim de canoanele disciplinare ale sinoadelor, ele nu au așa mare relevanță pentru mireni, întrucât ele au apărut (ca și corpusul dogmatic de altfel) în urma unor abuzuri generalizate sau controverse insolubile din interiorul Bisericii, și se adresează în primul rând clerului. Una dintre erorile curente ale gândirii moderne și postmoderne este aplicarea retroproiectivă a mijloacelor de informare din prezent asupra posibilităților trecutului; or noi știm astăzi că un credincios mirean din sec. XI din spațiul carpato-danubiano-pontic nu avea cum să se informeze asupra hotărârilor literale ale Sinodului Quinisext (primul sinod ecumenic care a reglementat viața intimă a credincioșilor) . Lăsând la o parte analfabetismul, e foarte clar faptul că documentele au fost puține și circulau foarte greu în epoca aceea.
Însă canoanele de toate tipurile sunt aplicate la nivelul persoanei de către duhovnici, prin spovedanie, povățuire sau paternitate duhovnicească. Niciodată Biserica n-a făcut din canoane un fel pandativ creștin al Legii lui Moise sau a altor repere legaliste, ci le-a dat ca pe niște clarificări în chestiuni aflate în dispută, practici exagerate sau prea laxe etc.
De aceea duhovnicul hotărăște cum și cât aplică din conținutul canoanelor, în funcție de situația particulară în care viețuiește fiecare penitent, altfel riscăm să cădem în practici formaliste rigide și individualism, sau, cu alte cuvinte, în afara ortodoxiei bisericești.