[dorinel78]

Din faptele credinţei
Data: 22.09.2007 Autor: George VÂLCU
[Articolul in format RSS]

Clcik pentru a mari imaginea

Nici în acest an, suferinţa celor afectaţi de inundaţii nu i-au lăsat indiferenţi pe dreptmăritorii creştini de la Dunărea de Jos. Aşa se face că biroul de asistenţă socială al Episcopiei a reacţionat foarte prompt, organizând, cu nepreţuitul sprijin al credincioşilor, o campanie de ajutorare demnă de toată lauda. Bunăvoinţa şi solicitudinea vrednicilor preoţi nu au rămas fără ecou în sufletele celor aflaţi în suferinţă. O dovadă limpede în acest sens o reprezintă scrisoarea deschisă adresată de către un tecucean, victimă a inundaţiilor de acum două săptămâni, Episcopului Dunării de Jos, PS Casian Crăciun:

Părinte Episcop,

Mă numesc Rarinca Gheorghe, economist, pensionar, locuiesc în Tecuci, str. Muncii nr. 8, făcând parte din parohia Sf. Petru.
N-am scris niciodată unui Episcop şi nici acum nu aş fi scris, dacă n-aş fi fost mişcat şi profund impresionat de altruismul şi grija preoţilor pentru cei aflaţi în necazuri şi suferinţe. În urma viiturilor apelor din 5/6 septembrie 2007, mă număr şi eu printre cei 1552 de sinistraţi din Tecuci.
Toată zona în care locuiesc s-a mâlit, a fost între 0,50 şi 1,00 m sub apă. Multe case s-au dărâmat, 9 pe strada mea şi fiecare dintre noi am pierdut mai mult sau mai puţin din agoniseala de-o viaţă; eu am pierdut 3 paturi, 3 covoare, parchetul, duşumeaua, haine şi altele. Unii au rămas fără locuinţe, vor locui într-o baracă adusă de Primărie. Spre exemplu, familia Boroncea care nu are nicio posibilitate de supravieţuire.
Tocmai în această situaţie foarte grea, Dumnezeu ne-a trimis în ajutor pe slujitorii săi - preoţii, care să ne ajute, să ne întindă o mână de ajutor. Toţi ne-au adus apă şi alimente reci la pachet, dar cel mai mult ne-a bucurat gestul omenesc al preotului de la Valea Mărului (am aflat că-l cheamă Rădescu Iulius), care a venit cu oale şi crătiţi mari de borş de pasăre şi tocăniţă de carne de vită calde şi a distribuit personal, din casă în casă.
Deşi părea obosit, pe faţa lui se citea bucuria mare a preotului iubitor cu fapta, promiţându-ne că ne va mai vizita tot cu mâncare caldă.
Cel mai mult ne-a mişcat atunci când cineva i-a spus că e obosit; el a răspuns: “Sunt obosit de durerea dvs., dar Dumnezeu mă întăreşte!”.
Ce preoţi minunaţi, au dăruire sufletească! Ce caractere deosebite au!
Noi nu mai dorim să se repete asemenea daune, dar dorim să ştim că dvs., ca Episcop, şi Biserica neamului vor avea mereu asemenea preoţi.
Tecuci, 14 septembrie 2007!
Cu stimă!