[antiecumenism]

De asemenea, din Evanghelie aflăm cum multi oameni se vindecau atingându-se cu credintă şi cu
pocăintă de veşmintele lui Hristos (cf. Luca 8, 44). În Faptele Apostolilor citim despre ucenicii lui
Hristos: Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Astfel peste cei bolnavi se
puneau ştergare sau şorturi purtate de Pavel şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din
ei (Fapte 19, 11-12). Adică Domnul, proslăvindu-i pe cuvioşii Săi, chiar prin veşmintele lor făcea minuni.
În acest sens pot fi evocate o multime de cazuri de vindecare ale bolnavilor prin atingerea de
moaştele sau chiar odăjdiile sfintilor. Mă voi referi doar la un singur caz din practica mea. După o slujbă
oficiată de mine, am pus pe mâna bolnavei paralizate V. o mănuşă care a apartinut Sfântului Ioan din
Kronştadt. Imediat după aceea bolnava a început să mişte din degetele mâinii paralizate şi curând a putut
să şi meargă. Medicii care o tratau au rămas adânc impresionati de o însănătoşire atât de rapidă.
Or, sfintii îi vindecau pe cei mai multi dintre bolnavi nemijlocit prin rugăciune, adică însănătoşirea
o săvârşea Domnul prin Duhul Sfânt datorită rugăciunii sfântului. Bunăoară, în Patericul de la Pecerska
citim despre preacuviosul Agapit, care tămăduia pe toti bolnavii prin rugăciunea sa şi niciodată nu lua
nimic de la nimeni pentru însănătoşire, căci spunea el, nu tămăduia cu puterea sa, ci cu a lui Hristos.
Revenind la timpurile noastre, să evocăm numele Sfântului Ioan din Kronştadt. Există o multime de cărti
în care sunt atestate mii de cazuri de tămăduiri săvârşite, uneori chiar la depărtare considerabilă de
bolnavi, prin rugăciunile acestui mare sfânt.
Acum să încercăm să întelegem de ce oamenilor li se dau boli şi dureri. Şi cum trebuie să-şi trateze
bolile un creştin. Mai întâi să dăm cuvântul Sfintilor Părinti ai Bisericii. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură
de Aur în cuvântul său „Despre cei care tămăduiesc bolile prin vrăji”: „Când vei fi cuprins de o suferintă
cumplită, multi vor încerca să te înduplece să te duci la vrăjitori sau magi, tu însă, nădăjduind în
Dumnezeu, rabdă, ştiind că aceste chinuri îti aduc cunună şi te izbăvesc de chinuri viitoare dacă vei răbda
boala, multumind lui Dumnezeu. Dacă suntem creştini, să ne supunem lui Hristos şi să nu mergem la
vrăjmaşii Domnului - magi, vrăjitori (adică senzitivi), căci ei sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Mai bine să
murim, decât să mergem la vrăjmaşii lui Dumnezeu. Ce folos ai dacă îti vindeci trupul, iar sufletul ti-l
pierzi? Ce vei câştiga, dacă aici vei găsi o mică alinare, iar acolo vei fi trimis cu demonii la chin şi în
focul veşnic?
Sfintii Apostoli au blestemat magia, Sfintii Părinti, la sinoade, au respins-o şi ei, pentru multi ani i-
au afurisit pe cei care au umblat la vrăjitori, şi i-au supus la epitimii grele pentru a se curăti de păcat.
„Fugiti, iubitii mei frati, de vrăjitoria cea blestemată, căci murind la timpul sorocit, veti fi lăsati
pradă chinului veşnic.
O, fratilor, aşa cum aurul în foc se încearcă, la fel şi omul prin suferintă se curătă de păcate. Să ne amintim, fratilor, de apostoli, de prooroci, de mucenici, care au luat asupra lor chinuri grele. Cei care rabdă nevoi şi suferinte grele în viata aceasta vor fi răsplătiti cu prisosintă în Împărătia Cerească.
Gândeşte-te, omule, că vrăjitorii nu te vor izbăvi de suferinte, ci doar vei comite un mare şi greu
păcat. Dacă te duci la demoni, părăsindu-L pe Domnul, cum vei primi mila Lui şi cum vei apela la El în
rugăciuni? De ce să-Ti prăpădeşti sufletul, şi ce vei răspunde lui Dumnezeu dacă, din pricina unei mici
suferinte, lăsându-L pe Dumnezeu, mergi la vrăjitori? Cum vei sta în biserică, cum vei primi Sfânta
Împărtăşanie, cum vei asculta povătuirile? O, omule, dacă vei răbda cu recunoştintă suferinta sau alte
nenorociri, vei fi încununat cu mucenicii în ziua cea mare, căci ei au răbdat chinuri, iar tu rabdă cu
recunoştintă suferintele şi nevoile”. Prin urmare, din toate cele expuse mai sus pot fi trase următoarele
concluzii: Dumnezeu îngăduie ca oamenii să fie supuşi la suferinte şi dureri:
1) pentru păcate, spre a şi le ispăşi, a-şi schimba modul vicios de viată, spre întelegerea acestei
imoralităti şi a faptului că viata pământească nu este decât o scurtă clipă, dincolo de care se află veşnicia,
şi cum va fi ea pentru tine, depinde de viata ta de aici;
2) deseori pentru păcatele părintilor suferă copiii (pentru ca durerea să le răstoarne viata lor
bezmetică, să-i facă să cadă pe gânduri şi să se schimbe). În asemenea cazuri, oricât de crudă ar părea
această pedeapsă omului contemporan secularizat (adică indiferent fată de religie), educat în spiritul
umanismului (spirit care venerează trupul, punând mai presus de toate trebuintele şi dorintele sale), totuşi
sunt pline de adevăr cuvintele: suferinta este necesară acestor oameni pentru mântuirea sufletului! Căci
Domnul Se îngrijeşte înainte de toate de mântuirea sufletului veşnic al omului, iar pentru aceasta omul
trebuie să devină o fiintă nouă, aşa cum l-a conceput Dumnezeu, şi în acest scop el trebuie să se schimbe,
să se curete de patimi şi vicii. Dumnezeu şi poruncile lui Hristos trebuie să fie pe primul plan al vietii, şi
nu sănătatea temporară, trecătoare, bunăstarea, abundenta de hrană şi îmbrăcăminte. Toate acestea
reprezintă acel vitel de aur pentru care vechii iudei Îl schimbau pe Dumnezeul lor Preaveşnic; iar creştinii
zilelor noastre Îl vând pentru acelaşi vitel de aur;
3) adesea pentru smerenia noastră şi oprirea de la fapte nevrednice şi păgubitoare.
4) deseori pentru ca datorită unei mici neplăceri să fim feriti de una mai mare. (Căci, dacă în situatia
respectivă am fi fost sănătoşi şi am fi actionat ca de obicei, ni s-ar fi întâmplat o mare nenorocire; aşa însă,
abătându-ne datorită bolii de la cursul obişnuit al vietii, Domnul ne fereşte de acea nenorocire).