[TINERI PENTRU ROMANIA]

SUPUNERE ŞI PORUNCĂ

Nu se poate realiza nimic mare cu egoism şi orgoliu.
Să te supui e o formă de dăruire clarvăzătoare.
Să te supui e fecund pentru că înzeceşte rezultatul eforturilor.
Să te supui e o datorie pentru că binele tuturor depinde de concentrarea disciplinată a energiilor.
Naţiunea nu poate exista dacă fiecare acţionează după interesele şi capriciile sale.
Ea e un mare complex sensibil pe care anarhia îl poate face steril sau periculos şi căruia ordinea , armonia îi dau posibilităţi nelimitate.
Un popor bogat, de sute de milioane de oameni izolaţi unii de alţii de egoismul şi patimile lor, e un popor mort.
Un popor sărac, unde fiecare îşi recunoaşte inteligent limitele şi obligaţiile comunitare, se supune şi lucrează în echipă pentru binele colectiv, e un popor viu.

Supunerea e cea mai superioară formă de libertate.
E o maifestare constantă a autorităţii faţă de noi înşine, cea mai grea dintre toate.

Nimeni nu-şi poate conduce cu adevărat aproapele dacă n-a fost mai întâi în stare să se conducă pe sine însuşi, să strunească în el armăsarul orgolios gata să se arunce nebuneşte după cum i se năzare.

După ce ne-am supus putem porunci, nu pentru a ne bucura de posibilitatea de a-i strivi pe ceilalţi, ci pentru că a porunci e o prerogativă extraordinară când vizează disciplinarea forţelor contradictorii, conducerea lor la deplinătatea randamentului, sursă suprioară de bucurie.

Mareş Răzvan