Am primit marele dar de a ma afla in fata parintelui Arsenie Papacioc de mai multe ori, ultima data chiar cu cateva zile inainte de plecarea la Domnul a parintelui, de trei ori in aceeasi zi m-a binecuvantat parintele, asa, parca ar fi stiut ca nu o sa mai fie, sa am din plin....
Avea parintele o privire.... nu pot sa descriu cu cuvinte...care trecea prin tine...

Nu am avut sansa sa-l intalnesc pe parintele Arsenie Boca, si mult am regretat....
Asta nu ma impiedica sa il pretuiesc pe parintele Arsenie Boca si sa spun ca a fost unul din cei mai mari duhovnici care s-au nascut din acest neam, un trimis al lui Dumnezeu pentru acest neam, la vremea la care a fost randuit sa vina intre noi...
Si chiar daca nu l-am vazut aievea, ci doar am citit despre dansul, despre privirea lui patrunzatoare, atunci cand am dat cu ochii intaia data de o fotografie a dansului, primul lucru care m-a frapat a fost privirea -fara sa fi apucat sa citesc ceva despre asta, abia apoi am citit despre privirea lui patrunzatoare, probabil ca a parintelui Arsenie Papacioc- am constatat ca nu ma pot uita mult in ochii sai, acolo in poza, aveam impresia ca ma privesc doi ochi vii, care ma vad din carte, care strabat de dincolo de coala de hartie, de dincolo de lume!!!!

Cand m-am intors acasa de la Techirghiol i-am spus parintelui meu ca l-am intalnit pe parintele Arsenie Papacioc si incercam sa ii descriu privirea aceea deosebita a dansului, adanca, parca fara margine, parca ma privea infinitul, culoarea deosebita, un fel de albastru inchis infinit, fara pupila, cu sclipire... nu gaseam cuvintele sa-i spun parintelui ce am vazut, iar dansul dupa ce m-a lasat sa ma fac de pomina tot incercand sa descriu fara sa reusesc, zambind mi-a zis:""ochi de foc"". Da, asa erau.