Citat:
În prealabil postat de ucenic
Pentru "JoiDivision" si altii:
(1) Eu sunt ucenic al lui Iisus Hristos.
(2) El este Dumnezeul meu, Domnul (stapanul) meu, Mantuitorul meu. El mai este Invatatorul si Povatuitorul meu, sprijinul si ajutorul meu.
(3) Invatatura Lui o gasesc in Sfanta Scriptura si ma silesc sa o aplic asa cum se cuvine in viata mea de zi cu zi. Gresesc adeseori dar ingaduiti, sunt doar un ucenic.
(4) Confesiunea crestina din care fac parte este Cultul Penticostal Roman. Aici ma regasesc ca inchinare si slujire. Insa ma consider frate in Hristos cu orice crestin, din orice denominatie, cata vreme urmeaza un Domn mai inainte de a urma o dogma. De la Papa de la Roma pana la tanarul proaspat increstinat din Pakistan si de la Patriarhul Constantinopolului pana la cel mai smerit calugar sihastru, toti suntem frati in Hristos.
(5) De aceea zic si sustin: unitatea face mai mult decat dogma. Invatatura si Porunca lui Hristos ne uneste prin Unul si Acelasi Duh Sfant. Intelegerea particulara (de confesiune sau de grup) si stabilita ca dogma, ne separa.
Ce este de folos in ochii necredinciosilor, ca eu sa fiu una cu cel ce marturiseste pe Hristos sau sa fim doi marturisitori separati ai aceluiasi Domn, despartiti, afurisindu-ne si anatemizandu-ne reciproc? Ecumenismul de care sunt acuzat nu este unul confesional, ca si cum ar deveni o singura si unica institutie denominationala. Nu. Ci, in diversitatea dogmelor si a ritualulilor sa Il putem marturisi pe Domnul Iisus Hristos din toata inima si cu toata dragostea de frati. Atunci vor sti cu totii (atei, pagani etc) ca cuntem copii ai aceluiasi Tata. Fiecare cu incredintarile lui confesionale insa Principiile, Invatatura hristica e una. In aceasta sa fim gasiti noi, ca frati si surori in Domnul.
Cui ii este greu sa ma stranga sincer in brate ca pe un frate in Domnul? Cine, in Duhul Sfant, poate spune despre mine ca sunt francmason, dat pe mana satanei? Daca spun aici ca Domnul doreste ca sa fim una, cum El si Tatal sunt Una, de ce sunt acuzat de hula si de dezbinare?
Sa ramanem dar, fiecare asa cum suntem, diversificati prin invataturile si dogmele noastre insa sa ne regasim intotdeauna uniti in Duh si in Adevar.
Cum Tatal nu este Fiul asa nici eu nu pot fi tu insa cum Tatal si Fiul sunt Una asa sa fim si noi gasiti, una in Hristos.
|
Hristos a înviat!
"(1) Eu sunt ucenic al lui Iisus Hristos.
(2) El este Dumnezeul meu, Domnul (stapanul) meu, Mantuitorul meu. El mai este Invatatorul si Povatuitorul meu, sprijinul si ajutorul meu.
(3) Invatatura Lui o gasesc in Sfanta Scriptura si ma silesc sa o aplic asa cum se cuvine in viata mea de zi cu zi. Gresesc adeseori dar ingaduiti, sunt doar un ucenic."
Dar sunteți un ucenic foarte silitor, din câte observ!
Impresionantă mărturisire de credință!!!
Domnul nostru Iisus Hristos, Lumina vieții noastre, să vă ocrotească totdeauna și să vă umple inima de bucuria sfântă a prezenței Sale!
M-a impresionat profund ceea ce ați scris.
"De la Papa de la Roma pana la tanarul proaspat increstinat din Pakistan si de la Patriarhul Constantinopolului pana la cel mai smerit calugar sihastru, toti suntem frati in Hristos."
Amin!
"5) De aceea zic si sustin: unitatea face mai mult decat dogma."
Dogmă, în limbajul teologic ortodox, = adevăr de credință revelat. De aceea, cred că, înțelese în acest sens, dogmele (cel puțin cele fundamentale) constituie tocmai liantul dintre noi, toți creștinii, deși între confesiunile și denominațiunile noastre există, din păcate, numeroase diferențe. Cele mai importante dogme (adevăruri de credință, transmise prin Revelație) sunt exact cele pe care le-ați mărturisit - adică dogma trinitară și cea hristologică.
Noțiunea de "dogmatică" este total diferită de dogmatism... :)
Mărturisim împreună că Hristos a înviat?
Da!
Înseamnă că unitatea noastră de credință se bazează pe un adevăr mai puternic decât orice diferență dintre noi, superior oricărui obstacol din lumea aceasta. "Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos?" (Romani8, 35) se întreba, retoric, "Apostolul neamurilor".
Potrivit credinței noastre creștine, Adevărul absolut este nu o idee sau un sistem doctrinar, ci o Persoană - Fiul lui Dumnezeu întrupat (cf. Ioan14, 6). Astfel, așa cum atât de frumos ați menționat în mesajele dvs, credința noastră este, în primul rând relația de comuniune cu o Persoană și, pornind de aici, adeziunea liberă și necondiționată la întreaga învățătură pe care Această Persoană - Iisus Hristos - ne-a descoperit-o.
"Ce este de folos in ochii necredinciosilor, ca eu sa fiu una cu cel ce marturiseste pe Hristos sau sa fim doi marturisitori separati ai aceluiasi Domn, despartiti, afurisindu-ne si anatemizandu-ne reciproc?"
Și în această privință, sunt întru totul de acord cu dvs. Chiar dacă, din cauza împrejurărilor istorice, Îl slăvim pe Dumnezeul iubirii împărțiți în atât de multe confesiuni, cred că putem păstra, cu ajutorul Domnului, solidaritatea și dragostea dintre noi pentru ca, mărturisindu-L pe Hristos în același gând, să putem exclama, plini de credință și bucurie, că "Aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră. Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?" (1Ioan5, 4-5).
Nu trebuie sacrificată dragostea pentru adevăr și nici adevărul nu trebuie pervertit sau renegat sub pretextul iubirii. Dumnezeul nostru, Sfânta Treime, este Izvorul adevărului și al iubirii, astfel încât, rămânând în dragostea autentică și păstrând adevărul ce ni s-a revelat, vom putea urma îndemnul inspirat al Sfântului Apostol Pavel: "țineți adevărul în iubire".
Este atât de trist faptul că unii creștini nu ezită să-și adreseze unii altora apelativul total necuviincios și nedrept "eretic". De ce să-l numim "eretic" pe cel care, asemenea nouă, crede în Tatăl, Fiul și Sfântul Duh - Unicul Dumnezeu adevărat?
Dacă celălalt are o opinie diferită față de noi, dacă el, din diverse motive, înțelege relația cu Tatăl ceresc într-un mod neobișnuit, chiar ciudat din perspectiva noastră, nu este oare onest și politicos să-l invităm la un dialog sincer, bazat pe dragoste și respect?
M-a impresionat ceea ce ați relatat într-un alt mesaj (tot la topic-ul acesta) despre discuția din Biserica dvs, în care ne-ați numit "frați ortodocși".
Cred că există două extreme foarte dăunătoare pentru viața noastră spirituală, pentru pelerinajul nostru către Împărăție: relativismul sincretist pe de o parte și, pe de altă parte, habotnicia, intoleranța față de confrații creștini din celelalte confesiuni, care sunt coreligionarii noștri.
În încheierea acestui mesaj, aș dori să citez o cugetare a părintelui Nicolae Steinhardt, pe care am mai postat-o de câteva ori pe forum, fiindcă-mi pare deosebit de profundă și ziditoare de suflet: "cei care se declară slujitorii lui Hristos și se urăsc ori defaimă unii pe alții sunt niște mincinoși nerușinați".
Pace și bucurie întru Hristos!