Citat:
În prealabil postat de delia31
In special Cartea Facerii, si cu totul si cu totul, in mod deosebit, primele doua capitole ale ei, se preteaza la intelesuri mistice surprinzatoare, intrucat sunt singurele capitole din intreaga Biblie, care ne relateaza istoria creatiei originare asa cum a vrut Dumnezeu sa fie.
De la capitolul al 3-lea, odata cu caderea omului in exteriorul harului, se trece la relatarea istoriei lumii asa cum a vrut omul sa fie.
In Cartea Facerii, (in special in primele doua capitole), fiecare cuvant al Celui Necuprins e comprimat lingvistic in termeni umani imperfecti, fiecare cuvant al Celui Necuprins e atat de condensat incat o singura propozitie tainuieste in launtrul ei un univers ale carui margini, pur si simplu se indeparteaza de indata ce avem falsa impresie ca le-am atins si ca am inteles tot.
|
Asa este. De asemenea, din perspectiva umana, trebuie sa avem invedere atat cunoasterea rationala (logica) a creatiei cat si cunoasterea teologica si mai ales vederea duhovniceasca (cunoasterea intru Duhul Sfant).
Citat:
În prealabil postat de delia31
La prima vedere, da. La o privire mai detaliata, lucrurile se complica un pic. Intai, pt. ca Facerea nu spune de un singur pom, ci de doi pomi, dupa cum bine stiti.
Despre pomul vietii ni se spune ca era in mijlocul raiului. Dar si despre pomul cunostintei binelui si raului ni se spune ca era tot in mijlocul raiului: „ Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului” (Facere 2, 9)
De aceea, inainte de a intelege ce inseamna in Facere ”pom cu roade”, e preferabil sa nu expediem facil aceasta dilema.
Insa nu inteleg cum poate fi interpretat, altfel decat apofatic, faptul ca amandoi pomii pot fi simultan in unul si acelasi mijloc al raiului.
Personal, nu cred absolut deloc ca era vorba de pomi fructiferi in acceptiunea de astazi a termenului „pom fructifer”(fie el mar sau prun sau gutui).
Erau desigur pomi cu roade, insa pomii de dinainte de cadere (ca de altfel intreaga creatie), reprezentau realitati dumnezeiesti prin care Dumnezeu transmitea ceva anume sau mai bine zis, intreaga lume vazuta era (si este) extinderea in creatie a ratiunilor dumnezeiesti, exprimarea lor plastica, palpabila.
Tot ce a creat Dumnezeu comunica, transmite un inteles anume. Dupa caderea omului in afara harului, si natura se opacizeaza, isi pierde transparenta prin care omul putea sesiza ratiunile lucrurilor din natura. De aceea noi nici nu le sesizam.
Sa nu neglijam inca un detaliu esential: inainte de caderea omului in exteriorul harului, simturile lui erau altfel decat dupa cadere, asa incat, omul ar fi avut sansa sa avanseze treptat de la aparenta la esenta, de la intelesul sesizabil la prima vedere, la intelesul tainic pentru care Dumnezeu le-a spus sa nu se atinga (deocamdata) de acele roade.
Ca sa nu mai zic ca fructele pomului nu aveau cum sa fie fructe asa cum le percepe omenirea dupa caderea in afara harului, (fie ele mere sau prune), si numai pentru faptul ca constitutia pnevmato-psiho-somatica a omului edenic era diferita de constitutia lui post-edenica, prin urmare „digestia si metabolismul edenic” nu sunt identice cu „digestia si metabolismul post-edenic” cu tot ce stim ca decurge de aici.
Dar ideea asta ar fi mai la subiect pe celalalt topic pe care l-ati deschis, in care puneati intrebarea daca omul inviat va mai manca sau nu.
|
Este o discutie extrem de interesanta atat din punct de vedere ontologic cat si teologic.
Dupa cum am afirmat anterior, sunt de parerea acelor Sfinti Parinti (Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Ioan Damaschin...) care sustin ca pomul cunostintei binelui si al raului nu era un pom anume cu un fruct anume, ci reprezenta cunoasterea sensibila a roadelor prin simturi. Cand Dumnezeu a spus "din toti pomii raiului sa mananci" aceasta se referea la contemplatia naturii prin care omul cunoaste pe Creator, dar omului i s-a interzis cunoasterea prin simturi a placerii (pe care omul o asociaza cu binele) si a durerii (pe care omul o asociaza cu raul)... pentru ca aceasta experienta il arunca pe om intr-un cerc vicios ce ii consuma toata existenta, aceea de a cauta necontenit placerea prin simturi si in acelasi timp cautand cu orice pret evitarea durererii perceputa prin simturi.
Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste despre afecte firesti: pofta de mancare, setea, frica, intristarea etc. precum si de afecte nefiresti (pe care noi le numim de obicei patimi, avand in vedere conotatia peiorativa a acestui termen).
De asemnea Sfantul Maxim spune ca nici afectele firesti nu fac parte din constitutia originara a firii umane, nefiind create o data cu ea, ci ele au odraslit in firea umana dupa caderea omului din starea de desavarsire (ca urmare a pierderii harului dumnezeiesc care dupa cum Spune Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica il invaluia pe om ca o lumina si il si nutrea, adica ii hranea corpul fizic).
(pentru detalii Recomand "Ascetica si Mistica" parintelui Dumitru Staniloae pag 82-87)