Adriana,sa stii ca eu mai cunosc oameni care merg sa ceara binecuvantare cand nici bine nu au cunoscut pe cineva,impinsi de disperarea faptului ca au o varsta,ca isi doresc familie etc.
Ar fi de dorit sa astepte sa apara sentimente,o legatura,insa multi se grabesc si ciudat,unii chiar aleg sa puna pret pe parerea altui om,fie el si duhovnicul personal,decat pe ceea ce se afla in inima lor.
Insa,eu din postarile pe care le-am citit nu mi-a dat nimic a intelege ca povestea nu ar fi reala.Sunt totusi prea multe amanunte prezentate,nu apar contradictii care sa sara in ochi,de la o postare la alta,asa ca tind sa cred ca ceea ce s-a relatat este real.
Poate omul a mai omis niste amanunte pentru ca nu a dorit sa isi puna in intregime viata pe tava,este de inteles...
Oricum,lasand la o parte acest caz particular,sunt lucruri care si pe mine ma depasesc referitor la aceasta ascultare oarba de duhovnic pe care o fac unii oameni,renuntand chiar sa aiba o familie,o viata,daca duhovnicul nu da binecuvintarea...si cazuri sunt!
Sau inteleg sa ceri binecuvintare pentru lucruri majore din viata ta,dar si acolo cu discernamant,insa unii cer si ca se duc sa isi viziteze o ruda,un prieten,sa mearga in cutare loc,sa ajute sau nu pe cineva...sa am iertare,insa mi se pare absurd si nu cred ca asta e rolul duhovnicului in viata noastra.Este ca si cum tu nu mai gandesti pentru tine,nu iti mai asumi nici o responsabilitate si sincer ma indoiesc ca pe lumea cealalta,cand vei fi intrebat despre ce ai facut cu viata ta,vei putea ridica senin din umeri si sa arati cu degetul catre un preot!Fiecare va fi judecat pentru faptele si deciziile sale,nu ale altuia,indiferent cine ar fi acela!
|