http://carteromaneasca.wordpress.com...le-rugaciunii/
"Dar o să mă întrebați: Rugăciunea inimii este cea mai înaltă? Nu! Sunt rugăciuni și mai înalte decât a inimii. Dar la rugăciunea inimii, zice Sfântul Isaac Sirianul, de-abia ajunge unul din zece mii. Iar la rugăciunea care-i mai sus decât a inimii, de-abia ajunge unul din neam în neam; așa de înaltă este rugăciunea care trece peste cea a inimi. Și care sunt treptele mai sus de rugăciunea inimii?
Prima este rugăciunea de sine mișcătoare.
De ce se cheamă așa? Când s-a întărit rugăciunea în inima, adică „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”,
de la o vreme inima se roagă fără să zica limba cuvinte. Este ceea ce spune la „Cântarea Cântărilor”, în Biblie: Eu dorm și inima mea veghează. Știi cum este atunci rugăciunea noastră? Așa cum ai întoarce un ceas și apoi el merge singur.
În această treaptă ajungi la ceea ce spune marele Apostol Pavel: Neîncetat vă rugați (I Tes. 5, 17). Ni s-ar părea că Apostolul Pavel zice aici ceva mai presus de puterea noastră. „Cum să mă rog neîncetat? Dar eu dorm. Mă pot ruga când dorm? Dar eu mănânc. Mă pot ruga când mănânc? Dar eu vorbesc cu oamenii. Mă pot ruga?” Te poți, dacă vrei!
Omul care a ajuns la rugăciunea de sine mișcătoare, oriunde ar fi, inima lui se roagă permanent. Dacă-i în avion, dacă-i în tren, dacă-i în fabrică, dacă-i la gară, dacă-i pe drum, dacă doarme, inima lui se roagă neîncetat. Această rugăciune, când ajunge să fie „de sine mișcătoare”, toată viața omului este o rugăciune. Orice lucrează pe pământ, el tot timpul se roagă.
Apostolii nimic n-au învățat mai presus de puterea noastră. Când a zis Sfântul Apostol Pavel: Neîncetat vă rugați, cel ce ajunge la „rugăciunea de sine mișcătoare” împlinește cuvântul lui.
El dacă mănâncă, inima lui se roagă, când vorbește cu oamenii, are în taină altă gură: gura cea de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu aceea vorbește cu Dumnezeu. Este „gura Duhului”, cum o numește Vasile cel Mare. Un asemenea om, care a câștigat „rugăciunea de sine mișcătoare”, orice ar face el, inima lui se roagă. Aceasta este a patra treaptă a rugăciunii."
la rugaciunea de sine miscatoare (neincetata) ajunge unul din neam in neam ,deci nu e chiar asa de usor...