[Mihailc]

Citind topicul de față, am senzația că sunt martorul unui solilocviu care se petrece în mintea unui individ cu preocupări ”religioase” aflat în miezul unui conflict interior între două forme penibile de pietism: unul handicapat metafizic, al neoprotestanților, și altul amputat teologic, al ortodocșilor obsedați de atașamentul față de detalii minore ale praxisului bisericesc, dar ignoranți ai fondului organic din care fac parte formele de evlavie apărate cu îndârjire în fața contestațiilor la fel de inepte ale taberei postcreștine neoprotestante. Deși par că susțin creștinisme diametral opuse, cele două tabere se întâlnesc într-un soi de ”ecumenism mental”, o coincidenția oppositorum ce semnalează prosta așezare în credință, amplificată însă în direcții diferite.
Cu excepția conținutului postării 82, care pune în lumină ansamblul organic în care poate fi înțeleasă duhovnicește întreaga problemă.