Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Nu este nimic de râs. Găsesc absolut tragic faptul că milioane de oameni trăiesc cu convingerea că sunt "căsătoriți legitim" cu "noua soție", în timp ce, în realitate, trăiesc în desfrâu, ajungând poate să moară așa cum au trăit: în stare ruptă de Dumnezeu, în neascultare față de legea Lui, în desfiderea Sfintelor Sale Sacramente, al căror autor nevăzut este El.
Vai de preoții care nici ei nu se mântuiesc, nici pe alții nu-i lasă ! Ei știu asta, pe undeva prin subconștient, și și-au dat canoane ei între ei ca să nu ia în căsătorie femei divorțate. Așa își închipuie ei că se mântuiesc, ascultând de Domnul ei personal, în timp ce dau "îndrumări pline de grijă pastorală" credincioșilor să rătăcească? Vai de capul lor: nu pentru sufletele lor vor fi judecați, ci pentru sufletele care s-au rătăcit, dintre cele încredințate lor!
|
pai stai asa! Aici vorbeam de divort, nu de re-casatorire!
Aia este alta poveste.
Vad ca iti place tonul dramatic si indignarea..
Dar macar sa stim de ce sa ne indignam.
Sunt multe confuzii pe care nu vrea nimeni sa le observe.
1. Biserica nu proclama divorturi. Divorturile sunt intotdeauna civile.
2. Acceptarea unui divort nu inseamna ca biserica este de acord cu divortul, ci doar traseaza felul in care biserica se relationeaza cu credinciosul divortat. Lasarea sotului/sotiei au fost aspru privite, chiar urmate de afurisenie (canonul 48: Daca vreun laic, alungandu-si pe sotia sa, ar lua pe alta sau pe una parasita de altul, sa se afuriseasca)
Deci acceptarea unei despartiri sau divort este o repozitionare a credinciosului in raport cu participarea la viata religioasa.
Mie nu mi se pare onesta solutia despartirii (fara divort civil) sub pretextul ca astfel nu incalci porunci dumnezeiesti si ramai bine merci in cadrul bisericii sa participi la sfintele taine.
3. Recasatorirea nu este acelasi lucru cu cununia.
A fost aspru privita, descurajata si admisa doar ca o solutie pentru ca cei care au cazut din pricina slabiciunii firii omenesti sa nu ramana despartiti de biserica si sa traiasca in desfranare. Dar nu este deloc acelasi lucru cu cununia.
Cei care se casatoresc a doua oara sunt canonisiti (doi ani, parca?), trebuie sa treaca printr-o perioada de pocainta etc.. deci este un pogoramant, iar cine are curiopzitatea sa citeasca o sa fie surprins cat de dura este pozitia bisericii fata de casatoria a doua.
In alta ordine de idei, mi se pare intotdeauna cel putin imprudent sa condamni pe cei cu casatorii dificile, ca nu stii prin ce trec ei. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu divortul, dar in mod clar nu sunt de acord cu aruncarea de pietre.
Eu am avut prietene chinuite ingrozitor de sotii lor.
Cred ca a mai spus de prietena mea rusoaica stransa de gat in fata copilului (nu a murit, i-a dat drumul pana la urma cand urla copilul).. a fugit din tara ca sotul a promis ca o omoara, iar ca sa poata ramane in strainatate s-a casatorit cu altul etc..
Sau de prietena mea al carei sot avea propriul site de dating.. (nu e divortata, rezista eroic de dragul copiilor).
Sau de prietena mea a carei fetita a fost abuzata de propriul tata, v-am zis?
Nu sunt cazuri din romane, ci chiar oameni pe care ii cunosc, carora le-a luat timp pana mi-au povestit dramele, nu oameni de la marginea societatii, ci dimpotriva..
Deci sa nu ne grabim sa acuzam faptele altora cat timp noi nu intelegem prin ce drame trec altii, stam la caldurica unui confort psihologic si emitem adevaruri imuabile.
Noi o sa fim judecati pentru ce facem noi cu familiile noastre.