Mai mulți musulmani au devenit creștini în ultimii 15 ani decât în ultimele 15 secole.
În ultimele știri de ieri, câțiva atacatori sinucigași au ucis 7 oameni în Afghanistan și au rănit 17, majoritatea copii afghani care mergeau spre școală. Acesta este – în declarația unui oficial taliban – răspunsul pentru vizita președintelui Obama în țara lor.
Călătoria președintelui american coincide cu un an de la uciderea lui Osama Bin Laden. Moartea acestuia a făcut viața occidentalilor mai sigură? Da și nu. A fost o demonstrație de eficiență militară și de spionaj, însă celulele teroriste s-au răspândit acum în Afghanistan, Africa, Pakistan etc. Micro-terorismul este acum cea mai mare primejdie pentru civilizațiile occidentale.
Spre exemplu, 7 oameni au fost arestați ieri în Anglia pentru finanțarea terorismului. 5 anarhiști au fost arestați în Cleveland, Statele Unite, pentru plantarea de explozibil la un pod. În februarie, un imigrant din Maroc a fost arestat lângă Clădirea Capitoliului purtând o centură cu explozibil. Iar un afghan imigrant care a admis că intenționa să pună bombe în cinematografele din Ney York a fost arestat și condamnat recent.
Putem aștepta să se diminueze această amenințare? Nu. Sondajele arată că tot mai mulți militanți musulmani doresc să moară pentru credința lor, convinși că omorându-te pe tine și pe mine este o apărare a islamului cerută de Coran. Apărarea militară nu este de ajuns. Trebuie îmbunătățite condițiile economice și politice în țările unde se recrutează noua generație de teroriști.
Mai presus de orice, lupta spirituală este important. Occidentul se luptă cu un inamic care caută să impună o versiune fundamentalistă a islamului lumii întregi. Mântuitorul a spus: „Va veni vremea când oricine vă va ucide, va crede că aduce slujbă lui Dumnezeu” (Ioan 16, 2). Și continuă: „Și vor face aceasta pentru că nu L-au cunoscut pe Tatăl, nici pe Mine” (v.3). Așadar dacă L-ar fi cunoscut pe Iisus, acești oameni care ucid, n-ar mai ucide.
Este oare posibil să aducem la Hristos, niște oameni care au fost manipulați și setați să ucidă pentru supremația credinței lor? Mai mulți musulmani au devenit creștini în ultimii 15 ani decât în ultimele 15 secole. Dacă acești oameni îl vor cunoaște pe Hristos, Îl vor face pe Iisus Domn al vieții lor, vor înlocui răzbunarea cu reconcilierea (Matei 5, 38-42), etica urii cu morala iubirii (Ioan 13, 34-35). Imaginați-vă rezultatele la scară mondială.
Cum îi putem aduce la Hristos pe acești oameni? Prin iubire, prin urmarea Învățătorului nostru, prin ajutorarea tuturor copiilor bolnavi din țările sărmane, creștini și musulmani, prin accesul la educație, sănătate, igienă, prosperitate de ce nu, a tuturor oamenilor, indiferent de credința lor. Războiul iubirii este singurul război care biruie toate veacurile.
Care este rolul nostru? Putem noi schimba atitudinea guvernelor? Iisus a spus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 44). "Faceți ce vă va spune El". V-ați rugat azi pentru musulmanii radicali ca să-L cunoască pe Hristos astăzi?
Articol scris de Jim Denison
Sursa: www.christianpost.co