[ioanna]

Un adventist atrage atentia fratilor sai asupra pericolului de a o considera pe Ellen G White profet.

Integritatea profetului postbiblic
sursa:http://corneliusgreising.com/article.php?id=302

Adventismul - avântându-se din ce în ce mai primejdios în sfera aşa-zisului profetism al Ellenei White - se îndepărtează din ce în ce mai mult de valoarea Bibliei. Pentru foarte mulţi dintre adventişti, ceea ce spune Ellen White este mai important decât ceea ce spune Biblia. Deşi se spune, că aşa-zisul Spirit profetic ne trimite la Biblie, în realitate, se rămâne la scrierea respectivă, neglijându-se din ce în ce mai mult, studierea Scripturii. La ora actuală, profeţia biblică este eclipsată total în ochiul adventistului obişnuit, prin interpunerea între om şi Biblie, a incorect-numitului Spirit Profetic. În felul acesta, se blochează în totalitate cercetarea şi cunoaşterea adevărului profetico-biblic.

Aspectul negativ de mai sus este determinat de eroarea de interpretarea a misiunii Ellenei White, în procesul istoric de dezvoltare a adventismului. Apologeţii doctrinari şi posesorii patrimoniului său editorial extind rolul aceseia, în mod exagerat, cu mult dincolo de realitate. Se observă în mod evident ca literatura Ellenei White devine un best-seller, constituind, nu un izvor de informaţie biblică reală (decât într-o mică măsură), ci un succes de librărie pentru câştigul editorial. Se profită de dezinformarea lumii advente şi neadvente, recomandu-se o literatură căreia i se atribuie o valoare biblico-explicativă serioasă, în timp ce ceasta are doar o valoare de tip pur devoţional. Cele trei roluri incriminate în cadrul activităţii acestei personalităţi de seamă a pionieratului advent, trebuie să fie diferenţiate şi categorisite, aşa cum am mai făcut-o şi în alte studii, în felul următor: rolul istoric indispensabil, rolul profetic discutabil şi rolul scriitoricesc derutabil.

Vorbind despre integritate, trebuie să spunem că este, desigur, o lipsă atât a pionieratului advent, cât şi a Ellenei White însăşi, prin faptul că s-a admis ca, încă din timpul vieţii ei, lucrările sale să fie intitulate Spiritul Profetic. Se face astfel o confuzie regretabilă, între Spiritul Profetic biblic şi Spiritul Profetic whiteist. O altă gravă greşeală constă în egalizarea „Marturiei lui Isus”” din Apoc. 12, 17, cu Marturiile Ellenei White. Este o exagerare istorică de care trebuie sa ne debarasăm. Rămăşiţa nu este Mişcarea adventă. Fiindcă lupta dintre Balaur şi Rămăşiţa, care păzeşte „poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apoc. 12, 17), se desfăşoară în faza finala a adventismului. Această Rămăşiţă reprezentând pe toţi aceia care vor da piept cu Fiara a II-a si vor învinge (conform Soliei îngerului al 3-lea – Apoc. 14, 9-12), un fenomen care va avea loc după închiderea Harului, adică într-un viitor foarte îndepărtat. Şi, în ultima instanţă, nici nu se mai poate identifica adventismul actual cu „păzitorii poruncilor lui Dumnezeu”, din moment ce teologia adventă a renunţat de 100 de ani la principiul dreptăţii prin fapte, chiar cu ajutorul Ellenei White, rămânând exclusiv cu principiul îndreptăţirii prin credinţă.

Atâta timp cât ne declarăm hristocentrişti, ca toate religiile creştine, nu putem face parte din reprezentanţii Ramasiţei, reprezentanţi care sunt de tip antropo-hristocentrist (îndreptăţirea prin fapte şi îndreptaţirea prin credinţă).Chiar dacă Ellen White vorbeşte, pe alocuri, şi despre dubla dreptate în mântuire, o prezintă confuz, şi o neagă pe alte pagini.

O analiză pertinentă a vastei lucrări a Ellenei White, poziţionează această personalitate de seama a istoriei advente, în categoria profetului aparent. Adică în categoria oricărei persoane care are vedenii sau vise profetice pentru lămurirea frmântărilor sale personale sau a celor din jur. Biblia este plină de aceste cazuri si nici una dintre aceste persoane nu poate fi declarată profet.

În cazul Ellenei White trebuie să se accepte, în plus, un fapt medical foarte important, mai puţin posibil de clarificat în trecut, şi anume, traumatismul cerebral grav din copilăria sa. Un fapt care se poate solda cu un status psihologic reactiv particular. Mai exact, cu o anumită sensibilitate care poate genera stări inconştiente vizionare obişnuite, similare cu stările inconştiente vizionare de tip profetic. Uneori imposibil de diferenţiat Trebuie avut în vedere, de asemene, existenţa la anumite persoane, mai ales acelea înzestrate cu o imaginaţie literară, o uşurinţă deosebită de transpunere a preocupărilor din planul vieţii zilnice, în planul imaginilor din vis. Fenomenul este foarte explicabil din punct de vedere informaţional, deoarece visul constă în rearanjarea, în timpul nopţii, a informaţiilor din timpul zilei, în sertarele bibliotecii memoriale, cu implicaţiile numeroase pe care le atrage după sine acest proces complex.

Ceea ce este foarte interesant, în procesul analitic al acestei personalităţi de seama a primordialităţii advente, constă în faptul că vedeniile şi visele sale nu premerg cercetării biblice proprii, şi nici ale contemporanilor sau a coreligionarilor ei, ci invers. Vedeniile şi visele sale succed, în mod constant, dezbaterilor uneori chinuitoare ale acestora, confirmându-le rezultatele. Un fapt care dovedeşte implicarea sa naturală în dezbaterile respective, prin pura sa particularitate psihologică. În toată această manifestare, ea este foarte subiectivă. Uneori acceptă cu uşurinţă, şi nejustificat, cercetările biblice ale celorlalţi, alteori se opune, de asemenea nejustificat, rezultarelor cercetării biblice ale altor persoane (Sabatul, carnea de porc etc), ca apoi să revină, confirmând printr-o vedenie sau vis corectitudinea interpretării în cauză.

Exemplul cel mai elocvent, în această privinţă, îl reprezintă vedeniile sale despre Sanctuar. În clipa în care, în contextul miscării edsoniene, de după marea dezamăgire (1844), se aduce în discuţie, Sanctuarul ceresc, Ellen White are viziuni despre Sanctuarul ceresc. În felul acesta, ea confirmă prin viziuni existenţa acestuia. Confirmările sale sunt insă false. Viziunile pe care le are, reprezintă, exact ca în Biblie, Sanctuarul pământesc (camere, obiecte, perdea, tamaie etc). Şi anume, serviciul din Sanctuarul pământesc, din cadrul ispăşirii anuale. Imaginea în cauză este simbolică şi are ca expresie reală judecata mântuirii. O judecată care este doar ilustrată prin Sanctuar, neavând o manifestsare indentică celei din Sanctuar.

Marea greşeală a pionieratului advent, constă tocmai în nedecodificarea Sanctuarului pământesc, în cadrul simbolisticii respective, trasferând acţiunea ilustrativă a acestuia, într-un Sanctuar cereasc care ar fi real. Ellen White, nu face altceva decât să confirme această interpretare falsă, de nedecodificare a Sanctuarului pământesc, înradăcinând în doctrina adventă ideea greşită a Sanctuarului ceresc. Dacă Ellen White ar fi fost o prefetesă interpretativă adevărată, ar fi trebuit să corecteze concepţiile greşite ale pioneratului advent. Şi anume, să precizeze lipsa de decodificare a Sanctuarlui pământesc, şi să arate că imaginea acestuia, fiind simbolică, nu poate fi copia identică a unu Sanctuar ceresc, din următoarele motive:

- Nu poate fi acceptată existenţa unor imagini identice (fenomenul de copie) între două naturi total diferite, ci doar analogii de tip semnificant-semnificat (fenomenul simbolic)
- Nu poate fi acceptată nedecodificarea unei imagini simbolice, deoarece simbolul este „ceva” (semnificantul) care se referă la „altceva” (semnificatul), şi dacă pe pământ este Sanctuarul (ceva), în cer este problematica reală a acestuia (altceva).
- Nu poate fi acceptată preoţia aaronică după crucificare (actuala Preoţie a Domnului Hristos, din conceptul advent), deoarece Sanctuarul aronic este desfiinţat, fiind înlocuit biblic cu preoţia lui Melhisedec (Evr. 7, 11).

Confirmând părerile greşite ale pionieratului advent, Ellen White are meritul că stabilizează momentan adventismul, din punct de vedere istoric. În acelaşi timp, manifestă şi neajunsul de blocare a ideile adventiste într-o concepţie greşită. Şi dacă ideea de Sanctuar este imprimată – prin aşa-zisa „servă a Domnului” – se înţelege că orice încercare de corectare, pe parcurs, este practic imposibilă.

Aspectele pozitive şi negative de mai sus sunt valabile, în toate domeniile în care Ellen White şi-a pus greşita amprenta. Unul dintre acestea este şi domeniul profetico-biblic. Confirmând cu presupusa ei autoritate divină, interpretarea profetică existentă la momentul respectiv, această persoană considerată vocea Duhului Sfânt, îngheaţă pentru totdeauna orice încercare de ieşire din acest făgaş fals şi împietrit. Trebuie să fim conştienţi totuşi de faptul că atitudinea de blocare în conceptul profetic respectiv – deşi incorectă – este totuşi absolut necesară pentru stabilitatea istorică din perioada copilăriei adventiste. Fiind însă vorba despre o pecetluire de către Ellen White, a acestei interpretări greşite, soluţionarea corectă a tablourilor profetice respective, în zilele noastre, nu este posibilă fără despărţirea noastră, dacă nu totală, cel puţin parţială, de acest personaj istoric.

Toate aceste aspecte discutate mai sus, pun în evidenţă fenomenul anevoios şi complicat de formare istorico-doctrinară a adventismului. Profitând de sensibilitatea pariculară a Ellenei White – de transferare cu uşurinţă a procupărilor sale zilnice în stări vizionare sau de vise – Divinitate o foloseşte pentru instituirea primei faze a Reformei religioase a secolului al XIX-lea sau a adventismului primar. Această activitate a sa aparent profetică, nu reprezintă confirmarea adevărului biblic, ci confirmarea adevărului existent în momentul respectiv,pentru consolidarea Mişcării advente în faza ei embrionară.