Credeam că le-au oprit doar de întâi ianuarie, dar dacă e nevoie de aprobare de la episcop pentru citirea lor atunci e clar: scopul este să nu se mai citească moliftele Sfântului Vasile. Cred că motivul este destul de clar. Dracul trebuie să devină un personaj cultural. Un fel de Grinch sau de Baba Cloanța. Și așa preoților li se cam interzice să facă altceva în predici decât să repete în douăzeci de moduri diferite ceea ce s-a citit în Evanghelie și să tragă concluzii geniale de tipul „deci să ne iubim unii pe alții”...repetă de paișpe ori „Sfinții Părinți” dar zici că vorbesc din declarația drepturilor omului...păi eu am mai citit așa câte un pic din acești Sfinți Părinți și alte treburi am întâlnit acolo....oricum cateheza proiectată a dat roade: oamenii au început să își dea în cap când merg la sfintele moaște iar televiziunile pot oferi tot felul de interviuri amuzante cu răspunsuri pline de superstiții și stupiditate oferite de bieții creștini. Pe măsură ce se lucrează la creearea unui dumnezeu umanist de factură apuseană trebuie să se realizeze și o imagine mai prezentabilă a Satanei ori moliftele Sfântului Vasile sunt destul de neîngăduitoare din acest punct de vedere.

Postez mai jos un fragment din cartea Pietrele Vorbesc a ieromonahului Savatie Baștovoi, fragment relevant pentru subiectul în cauză.

„ S-au omis din cărțile de cult slujbe și rânduieli întregi, cum ar fi aceea a anatemelor rostite în Duminica Ortodoxiei asupra ereziilor care, de-a lungul timpului, au sfâșiat Creștinismul, dar și rânduiala reprimirii în Biserică a celor care, din diferite pricini, au căzut de la dreapta credință. Aceste omisiuni s-au făcut, iarăși, fără nici o decizie oficială. Adică aceste rânduieli, care nu pot fi condamnate în sine prin nici un fel de argument teologic, social sau politic, au fost "ascunse" cu lașitate de către cei cărora, pe de o parte, le place să se desfete în cinstea arhierească, iar, pe de alta, se rușinează să apară în lume ca niște ortodocși.
Fiecare reeditare a cărților de cult prezintă o nouă "diortosire" a textului, de parcă limba română s-ar schimba de la an la an. Aceste diortosiri, de prea multe ori, schimonosesc textul, schimbând înțelesurile originale sau dau naștere unor înțelesuri noi și chiar nepotrivite. Unele erori ale textului Liturghiei în limba română au fost sesizate și de regretatul liturghist preotul Ene Braniște, în studiul său asupra Tâlcuirii Liturghiei de Nicolae Cabasila, apărută chiar la Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR.
Sub pretextul actualizării limbii liturgice, asistăm de fapt la un proces de urâțire voită și golire de sens a slujbelor ortodoxe. Toate aceste așa-zise „diortosiri” poartă aprobarea Sfântului Sinod, iar faptul că fiecare nouă ediție o anulează pe precedenta arată sau că Sfântul Sinod nu-și face bine treaba, sau că intenționat a pornit această campanie de modificare a cărților de cult pentru a le lipsi, în cele din urmă, de identitate.
Decizia prin care ierarhilor li se interzice să-și pună binecuvântarea pe cărțile care apar altundeva decât în eparhia lor pare să facă parte din același sistem de blocare a Ortodoxiei. Unii ierarhi, arătând bunăvoință și bunăcredință, binecuvântau cărți considerate „incomode” care apăreau la edituri particulare din țară. Acești puțini au fost și ei legați la mâini prin invocarea aceste găselnițe care nu are nici un suport canonic. Cum poți împiedica o carte să depășească limitele geografice ale unei eparhii?(...)Această interdicție are menirea de a controla totul, dar, în realitate, denotă multă neputință.
Urmărind tăcerea orchestrată a ierarhiei, într-o vreme când sunt atâtea de zis, nu poți să nu te întrebi ce se întâmplă de fapt? Dacă semnalele de mai sus nu ar fi existat, dacă nu ar fi existat ordine de tăcere, am fi putut crede că totul nu este decât obișnuitul conformism balcanic. Însă avem toate semnele unei epidemii, care în Occident face ravagii de câteva decenii.
Nu vreau să citesc în biserică dintr-o Evanghelie „politic corectă” și nu vreau ca în seminariile de mâine să se predea Biblia tâlcuită de homosexuali. Am, oare, acest drept?
Acum, pentru că am spus toate aceste cuvinte, îmi vin în minte toți ierarhii pe care i-am cunoscut, căci nu sunt puțini, și îmi dau seama că fiecare dintre ei m-a impresionat și chiar m-a marcat într-un fel sau altul. Mă întreb ce sau cine poate să-i reducă la tăcere pe acești oameni ai lui Hristos? Pot spune că simpla lor amintire mă umple de căldură și de nădejdea că lucrurile pot sta și altfel. Știu, într-o zi va fi altfel, și ziua aceea va fi mai bună pentru noi toți. ”