[Mihailc]

Dracul a fost întotdeauna un personaj cultural și nu e nicidecum monopolul creștinismului. Sub formă sau alta, îl găsim în toate timpurile și modurile de reprezentare inventate de oameni, de la scris, arte vizuale, tradiții orale și până la cinematografie și producții digitale computerizate. Nu văd o intenție din partea Bisericii de a atenua conștiința realității îngerului căzut ca cel mai îndepărtat mod de ființare a creaturii de Creator, în schimb identific o sensibilitate a multora de pe forum, la manipulări extrem de dăunătoare credinței, generate mai ales de fantomatici ”apărători ai ortodoxiei” din mediul virtual.
La baza acestor nevroze ortodoxiste se află ignoranța teologică, pe de-o parte, și necunoașterea epidemiei de practici abuzive pe fundal aghirofil care au ca obiect dezlegările și alte rânduieli liturgice folosite ca mijloc de căpătuire a unor preoți ispitiți de slăbiciunea lui Iuda pentru arginți și putere. Oricât am răscoli prin Tradiție, nu găsim nicăieri o indicație tipiconală pentru citirea moliftelor la grămadă, în afară de ziua prăznuirii sfântului, și acesta un obicei nu mai vechi de cel mult trei sute de ani. Manuscrisele primare ale evhologhioanelor bizantine rânduiesc moliftele și alte dezlegările ca rânduieli speciale, alături de slujba pentru neplouare sau necontenirea ploilor, alungarea molimelor și alte necazuri ce pot lovi persoane sau comunități umane. Și interpretarea conform căreia toți am fi îndrăciți într-o formă sau alta, e tâmpenie pietistă scornită de oameni care habar n-au de viața Bisericii și bogăția de mijloace aflate la îndemâna fiecărui credincios dreptmăritor în comuniune cu ceilalți, pentru a rezista cu bine asalturilor demonice, care doar în cazuri speciale pot trece limita libertății omului rânduită de Domnul ca hotar tuturor influențelor din lumea nevăzută. Aceste cazuri speciale cer rânduiala moliftelor de alungare a dracilor și nu euforia pietistă a unor credincioși căutători de izbăviri facile.