View Single Post
  #1698  
Vechi 07.05.2012, 20:00:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Thumbs up Hramul Manastirii Prislop !

De sărbătoarea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan marți, 8 mai 2012, mănăstirea Prislop din județul Hunedoara își va serba unul dintre hramurile sale.

După cum informează pr. Mircea Mihuleț, Inspector Mass-Media în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de un sobor de opt arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Daniil, Episcop-locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, chiriarhul locului, înconjurați de preoți și diaconi.

Slujba, la care sunt așteptați să participe numeroși credincioși, va fi săvârșită pe un podium special amenajat în imediata apropiere a bisericii mânăstirii Prislop.

Mănăstirea Prislop a fost întemeiată, potrivit tradiției, la cumpăna secolelor XIV- XV, de către Sfântul Nicodim, considerat reorganizatorul și îndrumătorul monahismului românesc medieval.

Lăcașul de cult al mănăstirii a fost rectitorit în anul 1564 de domnița Zamfira, fiica domnitorului Moise Vodă al Țării Românești, fiind supus, în timp, mai multor renovări.

De numele acestui așezământ monahal din Țara Hațegului se leagă numeroase exemple de înaltă viețuire duhovnicească, cele mai cunoscute fiind Sfântul Ioan de la Prislop, canonizat în anul 1992 și prăznuit în fiecare an la 13 septembrie, și marele duhovnic Arsenie Boca (1910-1989), personalitate marcantă a monahismului românesc al secolului XX.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote