Sfânta Treime
Un om simplu călătorea pe un drum de țară, în tovărășia unui preot.Vorbind ei de una de alta, omul și-a arătat o nedumerire:- Cuvioase părinte, nu pot înțelege cum de în Sfânta Treime sunt treiPersoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărțite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt și lucruri mai presus degândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuiește acolo deveacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul,lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viața și să ne scape de păcate. Apoi,căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi SfântulDuh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzește mereu sufletele înghețate de răutate.Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina și cu căldura lui nu sunt unul și același lucruși, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel șiîn Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Unul și Același Dumnezeu,Căruia noi, credincioșii, ne închinăm.Omul, ca și toate celelalte vietăți și lucruri, este creat de Dumnezeu diniubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură și înțelepciunea sau puterilesale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei și că toate, maidevreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios știe însă, că numintea și nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate."Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu esteDuhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ție! " (Sfântul Ioanichie)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|