[cristiboss56]

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea,cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, ca oricemamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cudouă? Nici nu ştii despre ce-i vorba.- Dar îmi poţi povesti - i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş puteaajuta...- Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi.Lasă-mă în pace! - a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, desupărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-agăsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fiadormit.Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice aufost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şiultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: "Lasă-mă în pace!".Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fispus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei,de dragostea ei - dragoste de mamă.
"După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama." (FericitulIeronim)