Citat:
În prealabil postat de anna21
Imi amintesc dupa ce am nascut primul copil si zaceam pe patul de spital, probabil eram ravasita si alb-albastra (pierdusem f mult sange), o femeie din familie m-a intrebat cum ma simt si m-a sfatuit "aranjeaza-te si o sa te simti mult mai bine" (sfatul ei m-a lasat cu gura cascata.. eu nu eram in stare nici sa ma dau jos din pat..).
Dar probabil ca (dincolo de faptul ca infatisarea mea era ofensatoare pt altii), exista niste resorturi intime de care eu nu aveam habar, potrivit carora, daca te machiezi si te imbraci frumos intri intr-un rol in care poti pretinde ca viata ta este altfel (indiferent cat de mizerabil te simteai inainte).
|
Da, exista acele resorturi initime - am scris despre ele mai sus.
Este o spalare pe creer care incepe din familie cu mamele care isi pun fetele inca de mici "sa se aranjeze frumos" - in special partea cu pictatul fetzei.
Si uite asa in loc de o norma morala ele deprind faptul ca este crucial sa arate intr-un fel sau altul, legaturi care asa cum ziceam exista mai degraba doar in mintea lor pentru ca folosind o anumita coafura a unei "vedete" sau un stil de imbracaminte, machiaj, nu ai cum sa te transformi in persoana respectiva, dar printr-un mecanism empatic, de transfer, imaginea de sine (nu a celor din jur, cum crede ele) sufera imbunatatiri substantiale, chiar daca tin mai degraba de sfera imaginarului.
Citat:
Dar totusi nu inteleg fascinatia barbatilor pentru asa ceva. Eu sunt eu indiferent daca imi pun culori pe fata sau nu, indiferent daca sunt vopsita/coafata sau nu, indiferent daca port tocuri inalte sau nu.
(Sau nu sunt aceeasi?)
|
Eu cred ca fascinatia barbatilor "pentru asa ceva" nu se ridica nici macar la 1/10 din cat presupune femeia ca ar fi, mai ales ca cea mai mare parte din ele nu stiu limita intre machiaj si grotesc.