[Mihailc]

În mod straniu, cu atâția supermărturisitori ortodocși ai catehismului, nimeni n-a remarcat că astăzi e un praznic mare al Bisericii, Înjumătățirea Cinzecimii, important pe la greci și în orient, aproape ignorat la noi (că doar lumea e preocupată să mimeze mărturisiri de credință în scop apologetic).

Lecționarul biblic propus altădată pentru praznicul acesta (și marginalizat din motive tot apologetice) este Evanghelia după Ioan, cap 21, text în care îl găsim iarăși pe un ucenic punând întrebări aiurea Domnului:

”Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui şi I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie.”( Ioan 21: 20-22)

În înțelepciunea populară mai găsim următorul proverb: ”câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia” iar în Pildele lui Solomon citim: ”Să te laude altul şi nu gura ta, un străin şi nu buzele tale. ” (Pilde 27:2).

După cum gândesc unii pe-aici, nu ne rămâne altceva de făcut (nouă ortodocșilor) decât să mulțumim lui Dumnezeu că suntem mântuiți de jure întrucât ne-am însușit sub formă de convingeri informația din catehism, apoi să mărturisim adevăruri experimentate ca atare de alții și să ne asigurăm că suntem niște buni papagali ai sfinților. O atitudine asemănătoare cu aroganța evreilor cum că doar ei sunt poporul lui Dumnezeu și că doar ei sunt îndreptățiți de scripte să beneficieze de binecuvântarea divină.

”Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. ” (Luca 9: 49,50).

Eu nu vreau să spun prin asta că toată lumea are dreptate și că adevărul e îmbucătățit între diversele orientări creștine. Însă mă uit la fapte, adică la roade și am un exemplu: ortodocșii din România își bat joc de iconografie, au uitat aproape complet teologia ei, iar catolicii din Franța (unii dintre ei, puțini la număr) își construiesc biserici bizantine și le împodobesc cu iconografii canonice în cel mai autentic duh al Bisericii Una. Și alte fapte: la noi pietismul protestant travestit în habotnicie ortodoxistă e în floare, de la bază și până la nivel universitar. La Paris, un curent relativ nou în fenomenologie, generat și întreținut de gânditori catolici, readuce în atenție patristica Bisericii într-o formă viguroasă și capabilă să penetreze o cultură seculară ce s-a lepădat de creștinismul căzut în religie și forme moarte.
Uităm cu toții că dacă ne vom mântui, acesta se va întâmpla doar fiindcă Dumnezeu este infinit mai milostiv cu noi înșine decât suntem noi cu alții, și nu pentru că am citit catehismul, am fost de acord, formal, cu conținutul lui, ne-am dus duminica la biserică și ne-am lăudat pe internet că credința noastră e cea mai tare din parcare.