Culoarea portocalie e semnalul lucrării Duhului Sfânt într-o formă inteligibilă parțial pentru simțuri. În icoanele autentice ale Cinzecimii, limbile de foc prin care se manifestă Duhul Sfânt sunt zugrăvite într-o nuanță de orange sângeriu, care ne spune că este o lucrare destinată îndumnezeirii omului, întrucât roșul acesta transmite umanitatea îndumnezeită. Dacă nuanța e mai închisă, atunci icoana explorează latura tainică a evenimentului teologic pe care-l deschide înțelegerii noastre fără să-l epuizeze vreodată.
Portocaliul este jumătatea drumului dintre galbenul - mediul dez-văluirii limitate a înțelesurilor catafatice și roșul prezenței ipostaziate a harului într-o persoană, apoi către vișiniul prună al Maicii Domnului ce ne pune față în față cu taina adâncă a maternității divine, ultima stație cromatică fiind negrul viță-de-vie al slavei negrăite a lui Dumnezeu, în-văluită în tăcerea apofatică a necuprinsului imposibil de circumscris într-o reprezentare sau formulare omenească, oricât ar fi ea de densă simbolic. Doar culoarea, adică femeia (Teotokos - Sfânta Sfintelor ) ne poate sugera și pune în legătură, ”ca prin oglindă, în ghicitură” cu Taina Tainelor, printr-o modalitate sensibilă, fiindcă în icoană desenul trimite la Hristos și culoarea la Maica Domnului, iar culoarea mijlocește și tălmăcește înțelesurile desenului, fără ca vreodată să i se substituie. Cu un etaj mai jos, dar pe același ax vertical, culoarea (femeia) se unește cu desenul (bărbatul) în taina cununiei, în care culoarea ascultă de desen amplificându-i înțelesurile , iar desenul umple de logos culoarea, canalizând-o spre rostul ei ipostatic cel mai înalt, expresia plinită vizual într-o formă înțelegătoare și alcătuind împreună un singur trup.
Portocaliul este oricum o tranziție între ”Duhul Adevărului care pretutindenea este și toate le plinește” și ”vino și Te sălășluiește întru noi”, obligatoriu prin Hristos, ”Calea, Adevărul și Viața”, Logosul întrupat.
Un exemplu de portocaliu ca întâlnire între formă și fondul care inundă tot mediul iconic cosmic și supracosmic (imposibil de diferențiat), în ”Rugul aprins” de mai jos, o transcripție rusească din sec XVIII după model sinait mult vechi și mai valoros.
