"Idealismul umanitar este ceea ce rămâne din creștinism atunci când adevărul său specific s-a evaporat. Este singurul temei al unirii creștinilor cu necreștinii, căci, deși provine din creștinism și își trage coloratura specifică din învățătura creștină, el se adresează oricui crede în primul rând în om și în fericirea pământească.
Oricine primește această învățătură poate citi în ea propria părere. Creștinii pot afla în ea latura pământească a unei învățături care, în plinătatea ei, vorbește și despre Cer; necreștinii pot afla în ea o învățătură despre om și despre o „realitate mai înaltă”, ce nu încalcă propriile idei despre ceea ce se află mai presus de om și în afara lumii acesteia; iar anticreștinii pot afla în ea expresia înțelepciunii universale, singura care împlinește nevoile religioase ale omului. Acesta poate fi așadar chipul umanismului universal, pe care orice „om de bun simț” îl poate accepta, fără a primi și adevărata credință creștină din care a izvorât el. "
Cred ca citatul este din Seraphim Rose si este adevarat. Umanismul desi este foarte seducator tine omul legat de valorile lumii acesteia si este o mare minciuna.