Un tanar a mers la un mare duhovnic si i-a cerut binecuvantare pentru casatorie. Atunci parintele l-a intrebat pe tanar despre sotia lui:
- Iti place de ea?
-Da, raspunde tanarul? Iar parintele scrie un zero pe foaia lui.
-E harnica, e buna gospodina?
-Da.
-Zero. E buna crestina?
-Da.
-Zero. E inteligenta?
-Zero. Tanarul se facuse deja palid. Dar e buna crestina?
-Da.
-Unu! spune parintele si-l pune inaintea zerourilor scrise. Daca e credincioasa, toate calitatile ei au valoare.

Problema se pune, bineinteles, si invers.
Atunci cand amandoi sunt credinciosi nici nu-si dau seama care de care asculta, caci ascultand amandoi de Hristos, fiecare cauta sa placa aproapelui, iar egoismul este considerat pacat mare. Fiecare dintre cei doi isi asuma rolurile cu responsabilitate.

Cand este numai unul credincios, atunci are de ridicat povara proprie si povara celuilalt. In acest caz, ascultarea trebuie facuta cu discernamant, in masura in care cel de care ascultam face ascultare de Hristos. Daca sotul nu e credincios, dar pretinde sa fie ascultat in toate, atunci, daca ea e credincioasa, cere ajutor lui Dumnezeu in fiecare situatie. In acest caz, capul familiei in cele duhovnicesti este ea!

Dar sunt si situatii cand el mai are o bruma de credinta, iar ea e atee! In acest caz, sotul o poate castiga de partea lui, educandu-i pe copii sa se roage. Puterea exemplului si rugaciunea din inma pentru aproapele fac minuni.

Dumnezeu are cai tainice de a ne conduce spre mantuire, unii prin altii.

Exista si situatii cand cei doi nu sunt credinciosi, iar Dumnezeu ii trage zdravan de urechi si-i smereste. Daca inteleg la timp voia lui Dumnezeu pentru ei, atunci se intorc pe calea cea buna amandoi.