Familia creștină – repere tradiționale creștine și provocări contemporane
Episcopia Severinului și Strehaiei organizează, marți 15 mai 2012, începând cu orele 18:00, Seminarul cu tema: Familia creștină – repere tradiționale creștine și provocări contemporane. Seminarul se înscrie în rândul manifestărilor prilejuite de Ziua Internațională a familiei, dorindu-se a se afirma importanța instituției familiei în contextul actual european și socio-cultural.
De asemenea, vor fi aduse în discuție tendințele și provocările cu care se confruntă familia astăzi și modalități de a depăși situația de criză prin care aceasta și societatea, în general, trec în prezent.
Tema seminarului va fi tratată atât din perspectiva teologică, cât și sub aspect social, psihologic și legislativ (al dreptului familiei), pentru a se putea cunoaște în profunzime întreaga dimensiune și problematică a familiei contemporane. Evenimentul se va desfășura în sala de festivități „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Episcopiei Severinului și Strehaiei, din Dr. Tr. Severin, str. I. Gh. Bibicescu, nr.6, și se va bucura de prezența Prea Sfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care va susține referatul cu tema: ”Rolul femeii în familie”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|