Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Am mari rezerve asupra acestui lucru. Mai degrabă, inteligența (în înțelesul ei curent) poate fi un impediment și un pericol în urcușul spiritual. Unul surmontabil, desigur, dar un pericol, totuși.
Se înțelege că nu fac apologia ignoranței aici: susțin ceea ce Domnul nostru bănuiesc că a intenționat să spună când ni i-a dat ca exemplu pe copii. Trebuie nu să fim ignoranți ca și copiii, ci să avem capacitatea pe care o au ei de a ne lăsa conduși de mânuță. Chestiunea se reduce, deci, la: diminuează inteligența această capacitate ? Poate că aici este diferența dintre inteligență și înțelepciune.
|
Subscriu. In esenta, cred ca e o chestiune de gestionare a orgoliului.
Inteligenta si intelepciunea, departe de a fi unul si acelasi lucru, uneori, nici macar nu au ceva in comun. Doar uneori. Exista un tip de inteligenta care e mandra ca a ajuns sa stie atat de multe. In timp ce intelepciunea e intotdeauna umila ca stie atat de putin.
„Putini sunt cei care stiu cat de mult ar trebui sa stie, ca sa stie cat de putin stiu”. Mi-am amintit ca Scotianul, „omul-enciclopedie”, a spus candva pe forum citatul asta al lui Shakespeare (?).
Sau ca sa-l citez pe N.Priceputu: „trebuie să fii suficient de inteligent pentru a înțelege că inteligența nu e suficienta”.