Legat tot de nesincronizarea cronologica (chiar intre ortodocsi), din Ziua Invierii, imi amintesc ce povestea Inaltul Bartolomeu Anania de pe vremea cand traia pe alte meridiane (California, Detroit, Hawaii).
Se pregatea de slujba Invierii si se gandea la cei dragi ai lui din Romania. Ei deja praznuisera Invierea cu ore bune inainte - chestie de diferenta de fus orar de la un meridian la altul.
Imi place cum a adancit ideea asta si i-a dat o alura metafizica si meta-temporala. Praznicul Invierii anticipeaza Imparatia Cerurilor in care nu exista curgerea timpului.
Hristos inviaza o data, insa noi praznuim Invierea pe rand, atunci cand ii vine randul meridianului nostru pe care ne aflam.
Mitropolitul Bartolomeu a dezvoltat ideea asta intr-un eseu si a reluat-o chiar in ultima Pastorala de Pasti (2010): „ Domnul inviaza pe rand, ca un val de lumina purtat pe rotundul pamantului, de douasprezece ori triumfator la stele, din Ierusalim pana’n Ierusalim. Un vazduh de clopote se stinge aici si un altul izbucneste dincolo, catre apus, mereu pe urma soarelui, din prag in prag, pe rotund.
E o inviere pentru noi, oamenii; pentru cei din orizontul satului si al cetatii si al tarii si al pamantului. Noaptea invierii nu cunoaste somn; ea e numai veghe, implinire si asteptare, intru bucuria nemarginita a biruintei asupra mortii."
|