-continuare-
Ca să te smereşti înaintea duşmanilor că nu eşti creştin şi să te smereşti înaintea duşmanilor că nu eşti român, e cea mai mare pacoste, cea mai mare cădere, o cădere din care nu te mai poţi îndrepta, o cădere din care nu te mai poţi scula. Smerenia e bună, smerita cugetare e bună întotdeauna, dar nu în aşa fel ca să ne batjocorească toţi şi să n-avem noi îndrăzneala aceea ca să spunem că suntem creştin-ortodocşi şi români.

E luptă, vezi? De la începutul începuturilor, cei mai mari sfinţi şi-au vărsat sângele pentru Adevăr. Dacă a zis Sfântul Ştefan, arhidiaconul Ştefan: „Uite, văz cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta puterii cereşti.” Atunci a mărturisit adevărul şi atunci l-au omorît cu pietre diavolii de iudei[1].

Vezi? Trebuie mărturisire. Eşti credincios şi dacă a venit timpul să mărturiseşti trebuie să-ţi arăţi Adevărul, să te lauzi înaintea lui Dumnezeu că „Da, sunt preot ortodox şi aşa am învăţat!” Cu mitropolitul nu te poţi lua la ceartă, dar poţi să-i spui: „Eu aşa am învăţat, Preasfinţite Părinte”... Cu diplomaţie îl poţi înfrunta, dar cu diplomaţie, nu ca să-l înfrunţi neînţelepţeşte, adică cu mânie şi duh de răzvrătire. Să zică aşa: „Uite Sfântul Ioan Damaschin ce spune!”[2] Ei, cum, de-acum să zic că nu-i aşa? Atunci ce-am făcut? Atunci suntem făţiş mincinoşi.

- Cam peste tot în instituţiile teologice din ţară se predă după manuale care nu prea sunt în duhul Sfinţilor Părinţi. Ce să facă profesorii, mai ales cei care-şi dau seama că manualele nu respectă învăţăturile de credinţă ortodoxe?

- Să nu cedeze, căci dacă conştiinţa te mustră că nu-i bine şi vezi destul de clar că nu corespunde Ortodoxiei, şi totuşi predai cu eresuri, atuncea noi nu suntem luminătorul neamului, nu suntem luminătorul Ortodoxiei, ci suntem distrugătorul Ortodoxiei şi al neamului nostru românesc. Că neamul nostru românesc s-a născut deodată ortodox şi e dator ca ortodox să moară. Sub nici un motiv să nu accepte ereziile protestanţilor şi ale catolicilor, ale tuturor. Dar aceştia, fiindcă sunt bogaţi, mândri, putred de bogaţi şi sunt şi mulţi, îi câştigă pe preaînalţii conducători ai Bisericii de partea lor. Vezi? Vasăzică, umblă cu diplomaţie şi te face papistaş. Ai văzut cum lucrează ispititorul?

Aşa-i, au venit timpurile cele de pe urmă. În al VIII-lea veac, după toate sfătuirile Sfinţilor Părinţi, o să vină schimbări mari, mari, mari. Şi ce zice în Sfintele Scripturi: „Când va veni Mântuitorul pe pământ, oare va mai găsi credinţă pe pământ?”.

Vedem cu ochii noştri că an după an apar schimbări, modificări, an după an. Până în 1924 Ortodoxia era în floare. Bine, au fost eresuri multe în Ortodoxie, dar au făcut soboare Sfinţii Părinţi, au dat anateme şi s-au descurcat. Dar din 1924, de când s-au asociat cu calendarul nou, de atuncea vor să se facă prieteni cu Papa, să-i accepte toate ereziile... Tulburări mari, tulburări. [...]

Duşmanii Ortodoxiei îi prind întâi pe conducători. Dacă îi prind pe conducători, tu ce să faci? Faci cum i-a spus necuratul egumenului de la monidriul Faraklou[3], despre care am zis mai înainte: „Dacă am pus căpestrele pe conducători, eu îi duc unde vreau şi tu vii cu bucurie în urma lor, socotind că mergi bine“. Că vei zice: „Episcopul, conducătorul, regele mi-a spus. Apoi el nu ştie, că doar e regele nostru? Episcopul ăsta nu ştie, că el îi episcopul Bisericii? Ei, ş-atuncea noi ce să facem?” [...]