Candva mi-a parut curios, in urma multor lecturi si truda la studiu, ca se scriu mii si mii de pagini (tratate de tot felul, sclipiri ale intelighentiei si disperarii de pretutindeni) pe tema ... respiratiei!
Cum, un lucru care se petrece natural la tot omul, sa fie atat de mult dezbatut? ... ma miram eu, studintele...
Apoi am bagat de seama ca inca si mai mult se scrie despre erectie, umectarea mucoaselor, defecatie si mictiune etc.
Am tras concluzia, pe care mi-o mentin si astazi, ca noi oamenii dezvoltam tot felul de preocupari livresti, nenumarate interogatii si dileme pe tema celor mai elementare aspecte ale vietii.
Ce de lucruri nu dezbatem! Cum merge calul de la moara la poarta si napoi, cum urca privighetoarea de pe o craca pe alta, cu ce fel de sandale era incaltat Antoniu cand a cunoscut-o pe Cleopatra etc. etc.

In acest context, imi pare cu atat mai firesc (sau, cel putin, binevenit) sa dezbatem minunata problema a rugaciunii.

Pe vremea cand ma tineam mai serios la lucrarea rugaciunii (si aveam un oarecare folos concret in toate aspectele vietii mele), eu aveam in vedere urmatoarele lucruri:
1. Rugaciunea sa fie impartasita cu duhovnicul, de se poate DOAR in Taina Spovedaniei (care sa fie, sa dea Domnul, cat mai deasa!!!).
2. Rugaciunea individuala si colectiva (toate slujbele din Biserica, in special Sfanta Liturghie) sa fie permanent ingemanate. Ele se potenteaza, se sprijina si se adincesc reciproc.
3. Atmosfera vietii mele dinainte si dupa rugaciune sa fie in ton cu rugaciunea. Altminteri, se poate intampla ca seara sa merg cu baietii la una mica, sau sa ma injur pe net cu forumistii nu stiu de pe unde, apoi sa trag o rugaciune "cu simtire" mare, apoi sa pun de o destrabalare ori sa joc poker pe net s.a.m.d. Tabloul asta e bun daca doresc sa performez in schizofrenie, altminteri nu mere.
4. As "condimenta" rugaciunea cu milostenia si faptele bune, dupa puteri.
5. Recunostinta in toate, invat sa spun multumesc. Apoi presar pe "iarta-ma", la tot pasul (nu de alta, dar chiar e nevoie si chiar este cazul).
6. Iertare la greu, ingaduinta, continua umilinta si cautarea chiar si pe cer senin a marii barne din ochiul propriu (nu, nu se face depresie, se face doar curatenie sufleteasca).
7. Des, la tot pasul, "Doamne, Iisuse Hristoase...", deoarece se prinde repede de suflet si face linistita, ordonata, concentrata, puternica, sensibila, nuantata, plina de surprize toata lucrarea rugaciunii.

Asa faceam cand ma tineam la rugaciune, prin harul Domnului.
Dar unde nu e har, nici rugaciune nu este.

Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+

P.S. Fara a polemiza cu fratele Mihnea, care a prezentat o riguroasa schita corporala a pozitiei de rugaciune, as completa cu precizarea ca m-am rugat in tot felul de locuri si pozitii si ipostaze, chiar in cele mai neasteptate. Marturisesc ca am avut mari surprize, dintre cele mai minunate.
Odata m-am rugat intr-un pom. O sa radeti, dar au inceput sa cante privighetorile, de am crezut ca-s ingeri... In pieptul meu cantau, in locul acela unde bate inima mea ticaloasa.