Spunea un bătrân că era un frate care trăia în linişte şi tăcere în chilia lui şi zăbovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele şi vieţile Sfinţilor Părinţi, şi aşa a petrecut douăzeci de ani. După aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinţă şi un gând ca să iasă şi să meargă în pustie, să petreacă în linişte fără de gâlceavă; precum au petrecut şi Sfinţii Părinţi cei de demult. Şi aşa a ieşit din chilia sa şi a plecat să meargă în pustie. Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isaac, care l-a întrebat, zicând:

- Unde mergi, fiule?

Fratele i-a răspuns:

- Douăzeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, vieţile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, iar acum vreau să merg să încep şi cu lucrul poruncile şi învăţăturile pe care le-am citit.

Bătrânul, făcând rugăciune, l-a binecuvântat, zicând:

- Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule, să te îndrepteze şi să te povăţuiască, ca să mergi şi pe urma Sfinţilor Părinţi la calea mântuirii. (Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, 2009)