[cristiboss56]

Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-sedespre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văzduh.Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinţilor?- Nu, fiule, nici vorbă!- Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă.Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?- Nici acesta?- Dar atunci, cine este drept?- Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu. DacăDumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să teînalţi văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi nu se afunde în ele. Doar aşa, cu un suflet curat poţ iavea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire.Cel drept se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept şi înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.

"Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Pocăinţa păcătosului
La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câineles sau, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncatîn apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câinea înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarelestăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe,dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălitcu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare.Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul ajurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

"Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos defire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat. " (Sfântul Atanasie celMare )