View Single Post
  #4  
Vechi 22.05.2012, 20:44:27
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez
mai intens la teza de doctorat despre pușcării. Într-una din vizitele
mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu
Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului
Social-Democrat din sectorul 6. Era deja șmecher - cel mai înalt grad
în ierarhia informală a deținuților și unul din cei mai influenți
puscăriași. Discuțiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene
sociale care se petrec în închisori și grație lui deținuții și
gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu și mi-au
povestit numeroase cazuri neobișnuite, pe care le-am prezentat în
câteva povestiri, articole și studii de caz. Am reușit să obțin de la
conducerea administrației centrale a pușcăriilor autorizația să-l
angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie
recunoscută oficial și scăzută din pedeapsă. Cu această autorizație am
mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei,
iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a
fost una din cele mai bune lucrări susținute în ultimii ani la
Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind
vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes
a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiționată, el reușind
să iasă din pușcărie cu 2 ani înainte de termen.

Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l
serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au
întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru
a asigura fripturile și micii pentru toți cocalarii zonei. Însuși Adi
Minune și Vali Vijelie au venit și au cântat la această petrecere, iar
versuri precum: "pușcărie, pușcărie / urâtă mi-ai fost tu mie" ori
"n-ai venit la vorbitor / curvo, vezi că te omor" au răsunat până
târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el și le-a
cerut maneliștilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine.
"Dom` profesor ești deștept / i-ai tras pe gabori în piept" a fost
refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie -
eliberatorul lui Mădălin.

În a doua seară m-am trezit cu el la ușa apartamentului meu. Venise
să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia
să le dea și despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de
tâlhari. Era plin de optimism și avea chef de băutură. Am scos din
cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A
băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulțumit pentru ajutor și
a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a
spus că a doua zi s-a dus la biserică - lucru neobișnuit pentru el.
S-a spovedit și apoi a plecat la mânăstirea Neamț să se călugărească.
Banda lui și-a continuat activitatea la fel cum și-o continuase și în
timpul detenției lui, dar mai puțin agresivă, mai puțin zgomotoasă. O
parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea
Europeană în diverse țări la furat. Cei rămași s-au băgat în politică
și i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu -
idolul absolut al lui Mădălin și al întregii bande. Între timp eu m-am
mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin
se ștergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente
și personaje mai actuale.

În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună
cu câțiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român
care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria.
M-am apropiat să-l ascult și eu. Călugărul care mă însoțea mi-a șoptit
că cel care vorbește este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să
vadă în oameni trecutul, bolile sau dorințele lor. Varsanufie a fost
cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul
trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră,
cei mai mulți călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă și să
dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donație
importantă pentru cele mai multe schituri și chilii românești.
Va urma

Reply With Quote