Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul
şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toţi călugării au făcut
atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui
Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a
văzut aşa ceva în jurul lui.

L-am privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins
într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte
lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi
întâniţi pe muntele sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte
pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi
cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva
vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba
a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va
împlini abia peste alţi 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani,
atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul").
Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui
încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu
exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi
jumătate.

Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna
acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a
lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat:
- Dom` profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a
vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi
persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu
o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline
de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de
la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre
care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria
venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care
nu se dezlipeşte de câţiva ani.
- Mădălin? - l-am întrebat nesigur.
- Varsanufie acum, mi-a răspuns.

M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am
urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în
transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi
pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe
munte, bucuros de revederea neaşteptată.
- Ştiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile
mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
- Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?

- Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine
după eliberare. Ţii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin
mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a
apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă
şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a
doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul
mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a
spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar
după ce am primit numele Varnufie am venit pustnic aici. M-am mutat în
chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în
stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată,
iar o lumină mare ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am
văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am
înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în
chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns
la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port
mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile
lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.

Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise
acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu
o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori.
Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase
locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O
schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi
mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean
Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile şmenaru,
lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Adiţă Frumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii
din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să
o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai
multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre
întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am
despărţit.

Ieri însă sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au
plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios
să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă
fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă,
infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am spus
acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui
Traian Băsescu.
- Eşti nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat?
Scoate-ţi ideea asta din cap.


Bruno Stefan,

Lector, Universitatea Politehnica Bucuresti

12 aprilie 2010