Sfintenia este, in primul rand, atributul Divinitatii. Dumnezeu este Sfant si Sfintenie si totodata Izvor nesecat al sfinteniei. De aici decurge ca nimic nu poate fi sfant sau sfintit fara interventia Divinitatii, fara lucrarea Harului.
Spunem despre un om sau despre orice lucru din lumea noastra ca este sfant, in masura in care omul sau lucrul respectiv (orice forma de materie si orice fenomen) sunt transfigurate prin Duhul Sfant Cel Vesnic.
Ce inseamna transfigurare? Ori, simplu spus, sfintire?
Inseamna, lapidar si oarecum simplist, ca un element al creatiei a capatat, sub puterea Duhului Sfant, insusiri NOI, de cu totul alta NATURA, care nu mai apartin ordinii/naturii lumii create si care, prin aceasta, dezvaluie ochilor nostri miopi si inimilor noastre impietrite, pe Insusi Dumnezeu. Inseamna, altfel spus, ca in istorie, in timp, a patruns Vesnicia lui Dumnezeu. De aceea, o simpla bucata de lemn sau o lingura de apa, prin sfintire nu mai e doar un ciob de materie trecatoare ci a devenit Vesnicie si "vehicul" al nostru intru Vesnicie. E drept ca luam avionul pentru a strabate intr-o ora drumul pana la Viena, dar cu o sorbitura din Sfanta Impartasanie "strabatem" insasi distanta (si bariera) de netrecut dintre istoria acestui timp si Vesnicia Insasi.
De pilda, sfanta este vorba proorocului, care, dincolo de puterea omeneasca obisnuita, razbate prin spatiu si timp mediind relatia dintre Dumnezeu si oameni, intervenind in ordinea lumii asa incat, iata, un oras poate fi salvat in mod cu totul miraculos de la pieire sau dimpotriva, pierdut pentru totdeauna.
Sfanta este vorba proorocului si atunci cand face accesibil Cuvantul lui Dumnezeu noua, muritorilor de rand. Dumnezeu vorbeste prin oamenii Lui, care Ii sunt "vas ales". Are loc astfel Revelatia. Fara Ea, Dumnezeu este incognoscibil noua.
Iar prin aceasta necunoastere, viata noastra este, in mod absolut, indiscutabil, ratata/cazuta, asadar sub ori in afara de demnitatea harazita noua de Creator. Traim, oricat pare de neobisnuit cuvantul acesta, in neant.
Sfant este Domnul Iisus Hristos Care calca moartea "cu moartea pre moarte calcind". Invierea nu este o insusire din ordinea acestei lumi, ci este o exprimare directa a Sfinteniei lui Dumnezeu in ordinea acestei lumi.

Asadar, Biblia este Cartea Sfanta deoarece continutul Ei nu este o expresie a ordinii lumesti, nu este scrisa de oameni obisnuiti, ci este rodul (fixat in texte scrise de oameni sfinti al) Revelatiei Divine. Autorii ei sunt Dumnezeu Cuvantul SI oamenii sfinti, in ingemanare tainica, de nespus. Nimic din Scriptura nu este omenesc in sensul acestei lumi, ci este omenesc SI Dumnezeiesc, in impreuna-lucrare.

Biserica nu s-a inselat in alcatuirea canonului Scripturii. Apocrifele au picat unul sau altul din testele infailibile la care au fost supuse scrierile-candidat.

Unul din cele mai tari criterii pentru selectia textelor din Scriptura este ca autorii sa fi fost impreuna-traitori cu Domnul Iisus Hristos sau ucenici ai Apostolilor. Mai sunt si alte criterii.

Biblia este Sfanta si pentru ca omul care traieste in duhul ei se sfinteste, devine co-participant, prin Har, la Dumnezeire, la Vesnicia Imparatiei lui Dumnezeu.
Reiese de aici ca omul lipsit de Evanghelie, in viata si duhul lui, ramane cu adevarat DOAR muritor. Om trupesc, tarina din tarina...

P.S. Biblia ne-a fost data, aminteste Sfantul Ioan Hrisostom, prin pogoramant. Daca vietile noastre ar fi fost curate (adica de-am fi trait in credinta si fapte bineplacute Domnului, implinind asadar poruncile lui Dumnezeu si astfel devenind dumnezei prin har) nu am fi avut nevoie de Scriptura. Dar pentru ca, in ciuda tuturor pataniilor si patimirilor, noi oamenii nu am pastrat viu si nestirbit in inimi Cuvantul lui Dumnezeu, atunci, ca legamant absolut indispensabil mantuirii, ca "fir al Ariadnei" pentru Intoarcerea Acasa, ca semn trainic al Dragostei lui Dumnezeu pentru om, din nespusa Sa Ingaduinta Dumnezeu ne-a lasat SI acest inegalabil semn sfant si sfintitor al Dragostei Sale: Sfanta Scriptura. Sa nu omitem insa faptul crucial ca Noul Testament este DOAR O PARTE, fixata in scris, din experienta vie, cu mult mai cuprinzatoare, a Sfintei Traditii a Bisericii.