,,Relativa puţinătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât şi discreţia şi smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existenţă pământească a Fecioarei Maria. Făptură de taină şi delicateţe — Maica Domnului n-a lipsit niciodată din predica Apostolilor şi din conştiinţa Bisericii creştine, chiar dacă taina ei s-a transmis fiilor Bisericii mai cu seamă pe calea tradiţiei orale nescrise.

Tradiţiile privitoare la naşterea, viaţa şi adormirea Fecioarei Maria, fixate iniţial în scris sub forma literară a unor texte atribuite Apostolilor, au fost sintetizate în Bizanţul secolelor VII–IX într-o serie de Vieţi ale Maicii Domnului redactate de Maxim Mărturisitorul, de Epifanie Monahul şi Simeon Metafrastul.

Aceste trei Vieţi bizantine ale Maicii Domnului — publicate aici pentru prima dată în traducere românească — au cunoscut o mare popularitate în vechea lume bizantină şi ortodoxă. Ele au satisfăcut şi satisfac în continuare pe deplin curiozitatea şi interesul, precum şi evlavia mulţimilor de monahi şi credincioşi faţă de Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, al cărei supranume Theotokos rezumă, potrivit Sfântului Ioan Damaschinul († 749), întregul mister al Iconomiei mântuirii, şi a cărei viaţă îndumnezeită este, cum spunea Sfântul Ambrozie al Milanului († 397), „o regulă pentru noi toţi”.