Citat:
În prealabil postat de Ekaterina
Din tot ce ai scris, nu spatiul este problema principala ci indiscretia celor din jur si neputiinta lor de a intelege un univers diferit, cel al copilului. Este important sa ai spatiu sau mai bine spus locusorul tau, dar totusi lipsa unei camera personale nu este cel mai greu lucru de suportat (daca comparam cu atitudinea oamenilor vesnic nemultumiti, iritati, pusi pe observatii inutile si neconstructive). Atitudinea si comentariile celor din jur nu se schimbau, chiar daca aveai o camera a ta. Daca este intelegere, multe se rezolva. Este si o vorba in popor: Daca este dragoste, incap oamenii si intr-o coaja de nuca.
|
Cu tot respectul, ce spuneti e valabil doar in teorie.
Sunt de acord cu eeaotly. Si sa nu uitam ca odata ce creste un copil nu mai poate sta in pat cu parintele de sex opus sau cu frati/surori mai mari, nu se mai poate schimba de fata cu ei...
Si da, intimitatea momentului de rugaciune este o mare problema.
In majoritatea familiilor cu copii multi sau in familiile in care copiii nu au camera a lor am vazut INTOTDEAUNA, fara exceptie, copiii se "refugiaza" in alte parti, departe de casa, cat mai repede.Fac tot ce pot sa ajunga acasa doar ca sa doarma.Diverse activitati scolare optionale in cel mai bun caz, in cel mai rau- anturaje nefavorabile. Si extrem de des am vazut copii absolut disperati sa mearga la facultate. Nu atat pentru invatat, ci pt ca nu mai stau cu parintii/fratii sub nas. Cat de rele trebuie sa fie lipsa de intimitate si cicalelala, sufocarea personalitatii- de acasa -daca o camera de camin sau un apartament impartit le pare taramul libertatii?!...