Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Delia, vorbești mult și nu se poate să nu greșești! Spune-mi te rog că aceasta e o greșeală din neatenție și nu o dogmă intangibilă.
Puritate "mai presus decât a îngerilor" o are doar Dumnezeu! O ființă umană, chiar sfântă de ar fi, chiar maica Domnului de ar fi, e supusă greșelilor. Sfânta Maria a făcut și ea greșeli (nu-mi permit să spun "păcate", că te inflamezi), a avut și ea îndoieli; unele relatate chiar de sfânta Evanghelie.
Aperi o cauză pierdută și de aceea comiți greșeli peste greșeli până la granița ereziei. Iartă-mă că-ți spun...
|
Despre mine, cu siguranta puteti spune ca gresesc. No news. Despre Maica Domnului, insa, doar din rea credinta puteti afirma ceva ce habar n-aveti.
A avea indoieli si ispite e una, iar asta face parte inerenta din natura umana. Dar tocmai faptul ca nu a fost biruita de ele, ci ca in trup pamentesc fiind, a ajuns prin har „partasa dumnezeiestii firi” (2Petru 1, 4), tocmai asta o face mai presus de heruvimi si serafimi.
Doar omul e creat dupa chipul lui Dumnezeu spre a ajunge la asemanarea cu El si a ajunge astfel prin har sa fie „partas dumnezeiestii firi”.
Nici un inger din toate cetele ceresti nu se afla in comuniune mai profunda si mai intima prin har cu „dumnezeiasca fire” decat Maica Domnului. Iar daca asta nu inseamna puritate si sfintenie mai presus de ingeri, atunci ce inseamna?