din Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți. Facere - Pr. Ioan S. Usca:
"Facerea:
Cap. 6,1-2: „Iar după ce au început a se înmulți oame*nii pe pământ și li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții, care pe cine a voit."
In fiii lui Dumnezeu s-au văzut fie ființe cerești, fie îngeri căzuți. Credem că mai potrivit e să-i înțelegem pe urmașii lui Set, cei ce au început să cheme numele Domnului, iar prin fiicele oamenilor, descendente ale lui Cain, numite astfel deoarece au ratat posibilitatea de a-și transcende condiția de creatură că*zută. „Desigur, n-ar putea proveni omul din împreunarea duhurilor cu totul străine de trup cu femeia."[Sfântul Chirii al Alexandriei] Ci „e vorba de oamenii ce se întorc la patimile iubirii trupești și se aprind de pofta ei urâtă prin îngerii căzuți."[ Sfântul Chirii al Alexandriei] „Până ce neamul sfințit viețuia de sine, neamestecat cu cel rău, strălucea în ei frumusețea dumnezeiască neatinsă și-i făcea minunați. Dar când au alunecat în iubirea trupească, fermecați de chipurile femeilor, s-au făcutj apostați."[ Sfântul Chirii al Alexandriei] „împărțirea aceasta (a neamurilor) s-a făcut după Cain și Set, cei din Cain numindu-se oameni, iar cei coborâtori din Set chemându-se fii ai lui Dumnezeu."[Sfântul Grigorie Palama, Capete despre cunoștința naturală, 62]. Finalul versetului 2, după care și-a ales fiecare pe cine a voit, pare a sugera des*frâul general ce domnea pe atunci.
3: „Dar Domnul Dumnezeu a zis: Nu va rămâne pururea Duhul Meu în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!"
Cufundarea în simțualitate și alipirea de materie grăbește moartea, căci stihiile rămase în voia lor, se destramă în chip natural. „Plăcerea, trecând de la trup la minte, o face pe aceasta cu chip trupesc, neîmbunătățindu-se prin împărtășirea de ceea ce este mai bun, ci transmițându-i mai vârtos aceleia ceea ce este mai rău, încât omul întreg e numit din pricina ei trup, po*trivit cu ceea ce s-a zis despre cei înecați prin mânia lui Dumnezeu."[Sfântul Grigorie Palama,Despre rugăciune, 9]. Promisiunea plăcerilor atrage mintea într-o capcană, închizând-o în forme și despărțind-o de Cel Nelimitat de vreo formă. Omul robit plăcerii alege finitul în locul infinitului și temporalul în schimbul veșniciei.
4„In vremea aceea s-au ivit pe pământ uriași, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii: aceștia sunt ves*tiții viteji din vechime." Sunt destule și supozițiile privind acei uriași. Noi opi*nam că, unindu-se cei cu aspirații spirituale cu aceia robiți tru*pului, urmașii lor vor fi fost sfâșiați de tendințe contradictorii, manifestate prin fapte de natură să uimească. Sau, „femeile au născut acești monștri, Dumnezeu urâțind și frumusețile trupuri*lor omenești, din pricina neînfrânării poftelor desfrânate ale ce*lor ce se împreunau. De aceea cei născuți erau giganți, adică săl*batici și robuști, care pătimesc de o mare urâciune, dar sunt supe*riori altora prin mărimea trupurilor. De aceea e de știut că cu*vântul Scripturii obișnuiește să numească uriași (giganți) pe cei foarte robuști." 5-7: „ Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oame*nilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, i-a părut rău și S-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Și a zis Domnul: Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările ce*rului, tot voi pierde, că îmi pare rău că le-am făcut. "
Când citim că Dumnezeu regretă și Se căiește, nu-L vom cugeta ca fiind schimbător, acestea fiind adaptări la înțelegerea oamenilor. înțelesul e acela că sfințenia lui Dumnezeu nu poate îngădui învârtoșarea în păcat.
8-10: „Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumne*zeu. Iată viața lui Noe: Noe era om drept și neprihănit între oa*menii timpului său și mergea pe calea Domnului. Și i s-au năs*cut lui Noe trei fii: Sem, Ham și Iafet. "
Prin drept e înțeles „cel ce își îndeplinește în comunitatea Icocratică îndatoririle față de Dumnezeu, în consens cu legea Acestuia."
|