[antiecumenism]

din Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți. Facere - Pr. Ioan S. Usca:

"Facerea:
Cap. 6,1-2: „Iar după ce au început a se înmulţi oame*nii pe pământ şi li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit."
In fiii lui Dumnezeu s-au văzut fie fiinţe cereşti, fie îngeri căzuţi. Credem că mai potrivit e să-i înţelegem pe urmaşii lui Set, cei ce au început să cheme numele Domnului, iar prin fiicele oamenilor, descendente ale lui Cain, numite astfel deoarece au ratat posibilitatea de a-şi transcende condiţia de creatură că*zută. „Desigur, n-ar putea proveni omul din împreunarea duhurilor cu totul străine de trup cu femeia."[Sfântul Chirii al Alexandriei] Ci „e vorba de oamenii ce se întorc la patimile iubirii trupeşti şi se aprind de pofta ei urâtă prin îngerii căzuţi."[ Sfântul Chirii al Alexandriei] „Până ce neamul sfinţit vieţuia de sine, neamestecat cu cel rău, strălucea în ei frumuseţea dumnezeiască neatinsă şi-i făcea minunaţi. Dar când au alunecat în iubirea trupească, fermecaţi de chipurile femeilor, s-au făcutj apostaţi."[ Sfântul Chirii al Alexandriei] „împărţirea aceasta (a neamurilor) s-a făcut după Cain şi Set, cei din Cain numindu-se oameni, iar cei coborâtori din Set chemându-se fii ai lui Dumnezeu."[Sfântul Grigorie Palama, Capete despre cunoştinţa naturală, 62]. Finalul versetului 2, după care şi-a ales fiecare pe cine a voit, pare a sugera des*frâul general ce domnea pe atunci.
3: „Dar Domnul Dumnezeu a zis: Nu va rămâne pururea Duhul Meu în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!"
Cufundarea în simţualitate şi alipirea de materie grăbeşte moartea, căci stihiile rămase în voia lor, se destramă în chip natural. „Plăcerea, trecând de la trup la minte, o face pe aceasta cu chip trupesc, neîmbunătăţindu-se prin împărtăşirea de ceea ce este mai bun, ci transmiţându-i mai vârtos aceleia ceea ce este mai rău, încât omul întreg e numit din pricina ei trup, po*trivit cu ceea ce s-a zis despre cei înecaţi prin mânia lui Dumnezeu."[Sfântul Grigorie Palama,Despre rugăciune, 9]. Promisiunea plăcerilor atrage mintea într-o capcană, închizând-o în forme şi despărţind-o de Cel Nelimitat de vreo formă. Omul robit plăcerii alege finitul în locul infinitului şi temporalul în schimbul veşniciei.

4„In vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt ves*tiţii viteji din vechime."

Sunt destule şi supoziţiile privind acei uriaşi. Noi opi*nam că, unindu-se cei cu aspiraţii spirituale cu aceia robiţi tru*pului, urmaşii lor vor fi fost sfâşiaţi de tendinţe contradictorii, manifestate prin fapte de natură să uimească. Sau, „femeile au născut aceşti monştri, Dumnezeu urâţind şi frumuseţile trupuri*lor omeneşti, din pricina neînfrânării poftelor desfrânate ale ce*lor ce se împreunau. De aceea cei născuţi erau giganţi, adică săl*batici şi robuşti, care pătimesc de o mare urâciune, dar sunt supe*riori altora prin mărimea trupurilor. De aceea e de ştiut că cu*vântul Scripturii obişnuieşte să numească uriaşi (giganţi) pe cei foarte robuşti."

5-7: „ Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oame*nilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, i-a părut rău şi S-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Şi a zis Domnul: Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările ce*rului, tot voi pierde, că îmi pare rău că le-am făcut. "
Când citim că Dumnezeu regretă şi Se căieşte, nu-L vom cugeta ca fiind schimbător, acestea fiind adaptări la înţelegerea oamenilor. înţelesul e acela că sfinţenia lui Dumnezeu nu poate îngădui învârtoşarea în păcat.
8-10: „Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumne*zeu. Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oa*menii timpului său şi mergea pe calea Domnului. Şi i s-au năs*cut lui Noe trei fii: Sem, Ham şi Iafet. "
Prin drept e înţeles „cel ce îşi îndeplineşte în comunitatea Icocratică îndatoririle faţă de Dumnezeu, în consens cu legea Acestuia."