[iuliu46]

Si pasajul asta e tot din Yannaras :

O prelungire tipică, dar şi foarte logică a întregii alienări sau înstrăinări care slăbeşte şi înmoaie caracterul ontologic al adevărului eclezial este mişcarea contemporană în favoarea aşa-numitei „uniri” a bisericilor, această faimoasă preponderenă a „iubirii” care uneşte bisericile, în opoziţie cu dogma care le desparte. Mişcarea aceasta este, am putea spune, justificată din punct de vedere istoric prin faptul că adesea unirea bisericilor pare a se fi realizat în cadrul pietăţii comune adogmatice, în cadrul pietismului.
Ceea ce odinioară despărţea net Biserica de erezie nu erau diferenţe abstracte între remarci academice, ci ruptura radicală şi distanţa de neumplut dintre „catolicitatea” vieţii şi iluziile vieţii, dintre realizarea „vieţii celei adevărate” a Modelului treimic şi supunerea acestui adevăr modului de existenăfragmentar al omului căderii. Dogma „definea” (arăta limitele) iar asceza eclezială confirma participarea la acest adevăr al vieţii care învinge stricăciunea şi moartea şi realizează chipul lui Dumnezeu în existenţa omenească.
Or, când evlavia încetează de a mai fi un eveniment eclezial şi se transformă în faptă etică individuală, un eretic sau adeptul altei religii poate fi la fel de virtuos ca un „creştin”. Cucernicia sau evlavia este astfel disociată de adevăr şi de conţinutul lui ontologic. Ea nu se mai raportează la participarea totală, corporală, a omului la viaţa lui Dumnezeu: învierea trupului, împlinirea raţiunii – a „logosului” – materiei, transfigurarea timpului şi spaţiului, comuniune imediată. Ci evlavia se transformă în simptomul stereotip al unei religiozităţi care relativizează inevitabil sau asimilează diferenţele dintre „confesiuni” şi tradiţii, din moment ce toate ajung la acelaşi rezultat: „îmbunătăţirea” etică a vieţii omeneşti.
Astfel, diferenţele dintre erezie şi adevăr rămân simple constatări, cuvinte goale,fără legătură cu realitatea vieţii şi a morţii,fără legătură cu evlavia. Aceste diferenţe nu mai sânt decât nişte variante de obiceiuri religioase şi de concepţii tradiţionale, cu un vag interes istoric.