În prealabil postat de Mihnea Dragomir
A pomenit cineva călugări care să refuze o danie? Cărora să vrei să le faci un act de donație, dar ei să spună "mulțumim, dar nu putem primi"? Ei bine, asemenea călugări există: sunt frații trapiști. Dacă franciscanii sunt "frați cerșetori", exact inversul e valabil pentru trapiști. Ei sunt obligați de regula lor să trăiască numai din munca mâinilor lor. Ei trăiesc în mănăstiri bine gospodărite, unde se ocupă cu agricultura, cu creșterea animalelor (deși nu au voie să mănânce carne sau ouă niciodată, nici chiar de Paști) și pot avea chiar manufacturi. De aceea, dacă încă nu ați auzit de trapiști, precis ați auzit de celebrul cașcaval "Trapist", după o rețetă a lor. Au conservat excelent cântul gregorian monofonic, care seamănă mult cu muzica psaltică. Inovațiile liturgice nu sunt pe inima lor. Regula le impune să doarmă în hainele lor călugărești: pot fi recunoscuți după rasa albă și scapularul (=acoperământ al umerilor) negru. Dar e extrem de improbabil să vedeți vreun frate trapist pe stradă: sunt un ordin de semi-clauzură, adică nu pot ieși, decât din motive importante, din mănăstirea lor. Iar mănăstirile lor sunt printre cele mai liniștite, fiindcă nu pot vorbi nici unul cu altul, necunoscând ce înseamnă "a sporovăi". Singurele sunete umane care se aud într-un astfel de lăcaș sunt cele de la slujbele Ceasurilor, care adesea sunt cântate. Plăcerea de a cânta Domnului este unul din lucrurile pe care le-au moștenit de la benedictini, din care acest ordin provine. Dealtfel, trapiștii și benedictinii seamănă mult. Dacă primii au dat Bisericii și lumii cel mai bun cașcaval, ultimii au dat cea mai bună șampanie: fratele Dom Perignon, pivnicer într-o mănăstire benedictină, s-a străduit o viață să îmbunănățească procedura de șampanizare. După mulți ani de încercări, când a reușit, se spune că el i-a chemat pe ceilalți frați spunându-le: "veniți repede! Am făcut o băutură încât ai impresia că bei stelele din cer!". Câți dintre cei care, astăzi, beau cea mai celebră șampanie din lume, îi răspund: "mulțumesc, frate!"?
|