"[...]Dintre Sf. Taine, in afara de Sf. Impartasanie, ne oprim si la preotie. Biserica Ortodoxa admite casatoria preotilor, asa cum o cerea si Sf. Pavel (Tit, 1, 6) si asa cum o recomanda Sinodul I ecumenic, dar accepta episcopi numai din randul monahilor (can. 12 al Sinodului VI ecumenic). Biserica romano-catolica a introdus celibatul preotilor, lucru care isi are riscurile lui de ordin moral. Tot asa, de prin secolul V s-a dezvoltat in Apus ritul liturgic roman, cunoscut mai tarziu sub numle de “missa” un timp a existat si asa numitul rit “galican”.[...] ""(extras din"Pagini din istoria bisericii romanesti", Situatia Bisericii crestine pana la schisma din 1054)

Primul Sinod Ecumenic

Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Împaratul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325. Sinodl s-a întrunit la Nicaea, în provincia Bitinia din Asia Mica, fiind deschis oficial chiar de catre Constantin. Sinodl a adoptat 20 de hotarâri, inclusiv Crezul de la Nicaea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi (Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.

Principalul motiv pentru convocarea lui a fost controversa ariana. Arius, un preot din Alexandria, sustinea ca Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negând astfel divinitatea lui Hristos. Arius argumenta ca daca Iisus a fost nascut, atunci a existat o vreme în care El nu a existat; iar daca a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme în care El nu a fost Dumnezeu. Intentia initiala a lui Arius era sa raspunda unei alte erezii, prin care se facea confuzie între cele trei persoane ale Sfintei Treimi (sabelianism).

Un numar de episcopi l-au urmat pe Arius, iar Biserica a intrat în prima si poate cea mai profunda divizare a credintei. Pâna atunci, marturisirile de credinta faceau parte din Crezul recitat de candidatii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentând arianismul, a fost prezentat Sinodlui de catre Eusebiu din Nicomedia, însa a fost respins imediat. În cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentând Crezul de la Ierusalim, având inclus termenul foarte important „homoousis", însemnând „de aceeasi fiinta” (de aceeasi esenta). Astfel s-a adoptat ca ortodoxa (corecta) afirmatia ca Iisus este „de aceeasi fiinta” cu Tatal. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Nicaea si este urmatorul:

Cred într-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, facatorul cerului si al pamântului, al tuturor vazutelor si nevazutelor.

Si într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul nascut, care s-a nascut din Tatal mai înainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, nu facut, cel de-o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut.

Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire s-a pogorât din ceruri si s-a facut om, de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara, si s-a facut om.

Si s-a rastignit pentru noi în timpul lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a îngropat si a înviat a treia zi, dupa Scripturi.

Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui Împaratie nu va avea sfârsit.

O alta hotarâre a acestui Sinod a fost formula calendaristica pentru tinerea Pastelui. Pastele cade de prima luna plina, dupa echinoctiul de primavara, dupa Pastele evreiesc.

Sinodl a stabilit de asemenea si alte chestiuni de importanta bisericeasca, privind aspecte de natura morala si teritoriala, atât pentru cler, cât si pentru laici. Un anume participant, diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un aparator al Ortodoxiei prin marturisirea lui de credinta si prin redactarea Crezului care îi poarta numele.

Un alt participant, care prin argumentarea lui împotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins obligativitatea celibatului în Biserica Ortodoxa, a fost Pafnutie, un egiptean care era ucenicul Sfântului Antonie. El suferise atâtea greutati si cruzimi în timpul prigoanei lui Maximin, încât trupul lui a atras cinstirea din partea celorlalti episcopi, iar recomandarile sale s-au bucurat de mare respect.

Numarul episcopilor care au participat la Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit si Sinodl celor 318 Parinti. El s-a încheiat pe 25 iulie 325. Amintirea lui este praznuita în Biserica Ortodoxa în a saptea duminica dupa Pasti.

CELIBATUL

424. -”Celibatul religios este fagaduinta de a trai necasatorit toata viata, numai cu scopul de a sluji Domnului in toata deplinatatea si nu altfel. Casatoria, este legea obsteasca. Celibatul este o exceptie care isi are temeiul in darul lui Dumnezeu. Nu toti pot primi necasatoria, ci numai celor ce le este dat” (Matei. 19, 1). El este un sfat celor ce se simt in stare sa-l implineasca. “Cel ce nu este casatorit, se ingrijeste de slujba Domnului, cum sa placa mai bine lui Dumnezeu; cine este casatorit se ingrijeste mai mult de lucrurile lumii, cum sa placa sotiei” (I Cor.7,2,34; I Tim. 5,5). Orice preot este liber sa aleaga viata de casatorie sau feciorie celibatara. Astfel, celibatarul are datoria sa-si cerceteze sufletul sau daca poarta in sine acel foc al harului si a unei credinte mai tare decat moartea, daca are vointa de a duce greul singuratatii si al gospodariei personale prin sine insusi, daca are inclinari de a se ocupa cu rugaciunea, slujba si misiunea bisericeasca, care sa-i ocupe tot timpul, caci altfel se poate insela. Celibatul este foarte usor pentru cine il traieste cu vrednicie deplina pentru Dumnezeu, dupa exemplul proorocilor, apostolilor si a sfintilor parinti din toate timpurile si, se va bucura de roadele infranarii si ale faptelor bune. “Ei nu s-au intinat cu femei, caci sunt feciorelnici si urmeaza Mielul oriunde el merge. Ei au fost rascumparati dintre oameni, ca cel dintai rod pentru Dumnezeu si pentru Miel”. -(Apoc. 14,4


”Deoarece si dreptcredinciosul imparat (desi este mirean), a vorbit catre acest sfant si ecumenic sinod, ca cei ce se numara in cler si impart altora cele sfinte sa fie curati, si slujitori evlaviosi si vrednici de jertfa cea inteleapta a marelui Dumnezeu, care este El insusi si jertfa si arhiereu si sa curatim cele spurcate care s-au lipit de dansii prin casatoriile cele nelegiuite. Apoi, delegatiile bisericii romanilor, au propus ca sa se aplice canoanele cu prea multa strictete. Delegatii acestei cetati imparatesti (Bizantul), au cerut sa aplice canoanele mai umanitar si cu mai multa ingaduinta. Noi am impreunat amandoua propunerile, in chip parinteste si cu iubire de Dumnezeu, ca sa nu dam prilej ca ingaduinta sa duca la slabiciune si nici strictetea sa nu fie prea aspra, mai ales ca pacatele s-au intins asupra multor barbati din cauza nestiintei canoanelor”[...] Ancira 10