Citat:
În prealabil postat de Ekaterina
Am gasit un cuvant puternic despre rugaciune la Sfantul Ioan Gura de Aur:
"Nici un gand sau fapta, care duce la dreapta credinta, nu poate intra in suflet fara ajutorul rugaciunii si slujirii lui Dumnezeu. Dupa cum un oras, care nu-i inconjurat cu ziduri cade usor in mana dusmanilor, pentru ca-i lipseste zidul care sa-i impiedice, tot asa si sufletul, care nu-i ingradit cu rugaciuni este supus usor de diavol si umplut lesne cu orice pacat.
Mai intai, diavolul nu indrazneste sa se apropie, cand vede ca sufletul e intarit cu rugaciuni ; se teme de taria si puterea pe care i-o dau rugaciunile, care-l hranesc mai bine de cum hranesc mancarurile trupul ; apoi, cei care se roaga cu ravna nu pot sa faca o fapta nevrednica de rugaciune, ci rusinandu-se de Dumnezeu, cu Care nu de mult vorbisera, indeparteaza iute toata uneltirea vicleanului ; ei singuri se gandesc ce rau mare este ca, dupa ce ai vorbit nu de mult cu Dumnezeu si L-ai rugat sa-ti dea viata curata si sfinta, sa te indrepti indata spre diavol, sa primesti in suflet placerile rusinoase, sa lasi pe diavol sa intre in sufletul pe care de curand l-a cercetat Dumnezeu si sa ingadui dracilor sa patrunda in sufletele fata de care harul Duhului si-a aratat marea sa iubire de oameni si purtarea sa de grija.
Mi se pare ca daca cineva ar spune ca rugaciunile sunt nervii sufletului, ar spune adevarul. Dupa cum datorita nervilor, trupul se mentine, alearga, sta drept, traieste si sta strans unit, iar daca tai nervii strici toata armonia trupului, tot asa si sufletele, datorita sfintelor rugaciuni isi pastreaza armonia lor, se mentin si alearga cu usurinta pe calea bunei credinte."
|
Ce bun raspuns ne da Sf. Ioam Gura de aur la cele scrise aici :
Mosh-Neagu
"Soluția propriei existențe
Pentru fiecare dintre noi, există momente când ne aflăm la o răspântie de gânduri si vrem parcă să facem ceva.
Care este acel „ceva” pe care decidem într-un final să-l facem ? Sau poate nici nu e vorba de „un final”, întrucât ne hotăram destul de repede ce să facem : punem mana pe telecomandă si schimbăm canalele până găsim ceva ce se potrivește stării în care ne aflăm, de obicei un film artistic, sau poate un documentar… Uneori (mai rar) punem mâna pe o carte, deși acest gest a devenit cu totul o excepție, fiindcă de când cu internetul, cartea este monotonă si fadă…
Care este primul gând în mintea noastră, spre care ne îndreptăm, atunci când se întâmplă sa ne plictisim ?
Cedăm primului impuls, sau ezităm îndelung si „negociem” cu conștiința ? Câți dintre noi suntem tentați să găsim soluția propriei existente ? Atât timp cât „ne plictisim”, ceva nu e în regula : ori suntem bolnavi, ori suntem nehotărâți, ori suntem limitați de resurse financiare pentru a ne pune în practică preocupările uneori duse dincolo de limitele posibilului…
Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre? Cumva pe locul 11? Iar dacă în îngăduința noastră față de propriile slăbiciuni, Îl punem totuși pe Dumnezeu intre 1 si 10, cât de tentați suntem să dăm fuga spre rugăciune în momentul plictisului nostru si nu spre telecomandă, telefon la cineva pe aceeași lungime de undă, internet să vedem ce s-a mai scris în urma poziției noastre, într-o anumită problemă…
Fără prea multă explicație, fiecare dintre noi este
strâmtorat în visele lui si parcă împiedicat „sa zboare”. Am fi mult mai mulțumiți dacă am putea face cutare sau cutare lucru. De obicei totul se învârte în jurul banilor: „Dacă as avea bani, as călători în toată lumea asta…”; „Dacă as avea bani, mi-as cumpăra o mașină super-tare, mi-as construi o casă pe gustul meu, cu bucătărie mare, cu baie mare, cu curte mare si grătar, cu gradină si mulți trandafiri…”; „Dacă as avea bani, mi-as deschide o afacere beton, si as avea mulți angajați care să lucreze pentru mine…”; „Dacă as avea bani…” Dar niciodată:
„Dacă L-as avea pe Dumnezeu în inima mea, TOATA vistieria Lui, mi-ar fi deschisă mie, dar atunci… n-as mai avea nevoie de nimic!...”
Care este soluția propriei noastre existențe, dincolo de preocuparea pentru mântuirea sufletului? Ce ne lipsește cel mai mult? Ce ne dorim cel mai mult? Dacă totuși acel ceva ne este folositor, care este „moneda de schimb”, pentru a obține acel ceva? Este de ajuns să visăm? Cât dintr-o săptămâna avem candela aprinsă (dacă… o avem)? Dacă totuși este aprinsă, cât suntem dispuși să oferim rugăciunii, pentru ca visele noastre frumoase să prindă contur?
O fi imposibil oare ca Dumnezeu să ne ajute să scăpăm de o boala grea, sau să avem o casă, sau să găsim un serviciu bun, sau să aflăm pe cineva potrivit sufletului, sau orice alt gând care nu afectează în rău viata nimănui? "
Atata cata il punem pe Dumnezeu pe o scara de la 1 la 10 si El este doar o obsesie a noastra , inseamna ca nu L-am simtit , ca de cunoscut nu putem vorbi ,
NICIODATA !
Spune M.Neagu :"
Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre?" ( ! ! ! )