Ce bun raspuns ne da Sf. Ioam Gura de aur la cele scrise aici :
Mosh-Neagu
"Soluția propriei existențe
Pentru fiecare dintre noi, există momente când ne aflăm la o răspântie de gânduri si vrem parcă să facem ceva.
Care este acel „ceva” pe care decidem într-un final să-l facem ? Sau poate nici nu e vorba de „un final”, întrucât ne hotăram destul de repede ce să facem : punem mana pe telecomandă si schimbăm canalele până găsim ceva ce se potrivește stării în care ne aflăm, de obicei un film artistic, sau poate un documentar… Uneori (mai rar) punem mâna pe o carte, deși acest gest a devenit cu totul o excepție, fiindcă de când cu internetul, cartea este monotonă si fadă…
Care este primul gând în mintea noastră, spre care ne îndreptăm, atunci când se întâmplă sa ne plictisim ?
Cedăm primului impuls, sau ezităm îndelung si „negociem” cu conștiința ? Câți dintre noi suntem tentați să găsim soluția propriei existente ? Atât timp cât „ne plictisim”, ceva nu e în regula : ori suntem bolnavi, ori suntem nehotărâți, ori suntem limitați de resurse financiare pentru a ne pune în practică preocupările uneori duse dincolo de limitele posibilului…
Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre? Cumva pe locul 11? Iar dacă în îngăduința noastră față de propriile slăbiciuni, Îl punem totuși pe Dumnezeu intre 1 si 10, cât de tentați suntem să dăm fuga spre rugăciune în momentul plictisului nostru si nu spre telecomandă, telefon la cineva pe aceeași lungime de undă, internet să vedem ce s-a mai scris în urma poziției noastre, într-o anumită problemă…
Fără prea multă explicație, fiecare dintre noi este
strâmtorat în visele lui si parcă împiedicat „sa zboare”. Am fi mult mai mulțumiți dacă am putea face cutare sau cutare lucru. De obicei totul se învârte în jurul banilor: „Dacă as avea bani, as călători în toată lumea asta…”; „Dacă as avea bani, mi-as cumpăra o mașină super-tare, mi-as construi o casă pe gustul meu, cu bucătărie mare, cu baie mare, cu curte mare si grătar, cu gradină si mulți trandafiri…”; „Dacă as avea bani, mi-as deschide o afacere beton, si as avea mulți angajați care să lucreze pentru mine…”; „Dacă as avea bani…” Dar niciodată:
„Dacă L-as avea pe Dumnezeu în inima mea, TOATA vistieria Lui, mi-ar fi deschisă mie, dar atunci… n-as mai avea nevoie de nimic!...”
Care este soluția propriei noastre existențe, dincolo de preocuparea pentru mântuirea sufletului? Ce ne lipsește cel mai mult? Ce ne dorim cel mai mult? Dacă totuși acel ceva ne este folositor, care este „moneda de schimb”, pentru a obține acel ceva? Este de ajuns să visăm? Cât dintr-o săptămâna avem candela aprinsă (dacă… o avem)? Dacă totuși este aprinsă, cât suntem dispuși să oferim rugăciunii, pentru ca visele noastre frumoase să prindă contur?
O fi imposibil oare ca Dumnezeu să ne ajute să scăpăm de o boala grea, sau să avem o casă, sau să găsim un serviciu bun, sau să aflăm pe cineva potrivit sufletului, sau orice alt gând care nu afectează în rău viata nimănui? "
Atata cata il punem pe Dumnezeu pe o scara de la 1 la 10 si El este doar o obsesie a noastra , inseamna ca nu L-am simtit , ca de cunoscut nu putem vorbi ,
NICIODATA !
Spune M.Neagu :"
Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre?" ( ! ! ! )