Aveti cu totii dreptate, este mare pacat a lua viata cuiva, indiferent de cat de mult sufera cel bolnav.
Eu zilele acestea chiar traiesc clipe triste alaturi de tatal meu care acum 3 saptamani, a cazut si si-a rupt osul femural picior stang. Complicatiile apar in fiecare clipa, ba creste apa la plamani sau inima, ba apar rani la sezut, ba creste diabetul, durerile sunt insuportabile dar n-vem voie sa-i dam doza mai mare de calmante, din cauza insuficientei cardiace . Este batran, in decembrie implineste 89 de ani, o varsta frumoasa, respectabila.
Are dorinta mare de a mai trai, este fericit ca ne are alaturi de dansul ( suntem 6 frati si vrem sa-l ajutam atat cat ne permite situatia), e constient ca aceasta suferinta este necesara mantuirii sufletului, nu carteste, o accepta cu stoicism, insa are clipe cand simte ca nu mai poate, plange si-si doreste sa se intalneasca cu mama noastra, care ne-a parasit de mai bine de 8 ani, Dumnezeu s-o odihneasca in pace!
Este clar ca vointa bunului Dumnezeu trebuie respectata, EL stie cand se va rupe firul vietii, important este ca fiecare din noi sa fie pregatit pentru plecarea la cele vesnice. Ma iertati ca mi-am descarcat sufletul cu problemele personale, insa am vrut sa intaresc ca oricat de rau se va simti tatal meu, nu mi-ar trece prin minte sa apelez la eutanasiere. Ma rog la bunul Dumnezeu sa-l ajute sa reziste la durerile groaznice prin care trece in aceste momente si cand crede EL de cuviinta, sa-l linisteasca. Ce tare doare cand cel bolnav este " al tau ". DOAMNE AJUTA! cu mult drag, icamilin
|